Brașov: ALERTĂ! Calitatea aerului pune viața locuitorilor în pericol! Spune ministrul Mediului. Primăria acuzată că nu colaborează cu ministerul!

Last Updated on octombrie 24, 2017 Lucrurile grave din Brașov nu mai pot fi ascunse odată cu apropierea notei de plată impusă de Uniunea Europeană pentru că 3 orașe nu respectă standardele de calitate a aerului. Este vorba de București, Iași și Brașov. Foarte mulți brașoveni se lasă păcăliți de faptul că trăiesc lângă pădure dar poluarea se pare că este foarte serioasă. Nu degeaba sunt atâtea cazuri de cancer la Brașov.

România este în procedură de infringement pentru calitatea aerului din Iași și Brașov, iar primarii celor două orașe nu doresc să colaboreze cu Ministerul Mediului astfel încât viața cetățenilor din comunitățile respective să nu fie pusă în pericol, a declarat marți, ministrul de resort, Grațiela Gavrilescu, într-o conferință de profil.

Brașov: ALERTĂ! Calitatea aerului pune viața locuitorilor în pericol! Spune ministrul Mediului. Primăria acuzată că nu colaborează cu ministerul! 1

“Trebuie să reușim ca toate problemele pe care le avem pe mediu, inclusiv cele de calitate a aerului, să le rezolvăm. Am găsit colaborare și sprijin de la primarul Capitalei, Gabriela Firea, în sensul care au început să demareze lucrurile pe probleme care trenează de mulți ani și pentru care România are infringement pentru Municipiul București pe calitatea aerului.

În Iași și Brașov, pentru aceeași calitate a aerului avem procedură de infringement și primarii respectivi nu doresc să colaboreze cu Ministerul Mediului astfel încât viața cetățenilor din comunitățile respective să nu fie pusă în pericol”, a spus Gavrilescu citată de Agerpres.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, luni, că în săptămânile următoare va avea loc o consultare publică pe tema unei taxe de mediu care ar putea fi introdusă pentru zona centrală din București.

“În săptămânile următoare vom avea o consultare publică dublă, consultare publică prin asociațiile de proprietari și prin primăriile de sector. De asemenea, și un sondaj de opinie în care dorim să-i întrebăm pe bucureșteni dacă ar fi de acord, având în vedere creșterea numărului de mașini înmatriculate în București cu aproape 50.000 doar în acest an și ca urmare a eliminării taxei de mediu, să se introducă pentru zona centrală, așa cum se întâmplă în toate marile capitale europene, o taxă de mediu.

Nu avem încă stabilită valoarea, se fac acum niște calcule. Nu aș vrea să iau această decizie care e — la început cel puțin — nepopulară fără o consultare largă a bucureștenilor”, a declarat Firea, luni, pentru ”Adevărul”.

Advertisements
Previous Story

Brașov: „Hai la târg, în gospodărie!” Vețio găsi fructe și legume de sezon, produse de panificație, produse lactate, produse apicole, pastramă de oaie, must, murături, conserve diverse, prăjituri și multe altele.

Next Story

(Foto) Accident Brașov: Pieton lovit când traversa. A murit