Aeroportul Brașov blocat acum și de Primăria Ghimbav? Primarul a „fugit” de Adrian Veștea, șeful CJ?!

Last Updated on august 18, 2017 Consiliul Județean Brașov a semnat un contract pentru proiectarea căilor de rulare cu firma  Search Corporation care se obliga ca pe 12 august să predea documentația. Doar că Primăria Ghimbav nu a eliberat în timp util Certificatul de Urbanism.

Directorul general din Consiliul Judeţean (CJ) Braşov, Mihai Pascu, citat de bzb.ro, „a fost o perioadă de întrerupere a contractului, pentru că Primăria Ghimbav a eliberat certificatul de urbanism cu aproximativ două luni întârziere. Din punctul meu de vedere, este inadmisibil să dureze atât, să se depăşească toate termenele legale, fără o motivare din partea celor care trebuiau să emită documentul. Vorbim de un certificat de urbanism, nu de o autorizaţie de construire, iar investiţia este una de importanţă regională”.

Aeroportul Brașov blocat acum și de Primăria Ghimbav? Primarul a „fugit” de Adrian Veștea, șeful CJ?! 1

El a mai spus că firma care a obţinut contractul de proiectare şi-a respectat toate termenele convenite împreună cu beneficiarul, predând unele materiale chiar şi înainte de datele stabilite.

Pentru a se rezolva problema certificatului de urbanism, Mihai Pascu a declarat că „am programat o întâlnire cu primarul şi cu secretarul oraşului, chiar la Primăria Ghimbav, deşi puteam
să îi invităm la Consiliul Judeţean Braşov. Am mers 8 persoane, printre care preşedintele CJ, Adrian Veştea, vicepreşedintele CJ, Adrian Gabor, şi eu. Când am ajuns la Ghimbav, primarul nu era acolo şi nici nu a răspuns la telefon”.

Advertisements
Previous Story

Brașov: De astăzi avem filme în aer liber. 3 seri de picnic și cinema sub clar de lună, pe Aleea de sub Tâmpa

Next Story

Brașov: CONCERTE! Astăzi începe Tribute Festival pe fostul stadion Municipal. Vezi programul: