Poiana Braşov: RECORD! 1 Milion de treceri la turnicheți, în acest sezon de iarnă

Last Updated on ianuarie 26, 2017 Domeniul schiabil din Poiana Brașov a înregistrat sezonul acesta un nou record. De la deschidera din 8 decembrie și până acum, peste un milion de turiști au folosit instalațiile de transport pe cablu în sezonul 2016-2017.

Mai exact numărul de treceri prin turnicheți a fost de 1.029.105, dintre care 400.244 înregistrate până în 31 decembrie 2016, și 628.861 înregistrate în perioada 1- 24 ianuarie 2017.

Poiana Braşov: RECORD! 1 Milion de treceri la turnicheți, în acest sezon de iarnă 1

(Foto: Facebook Primăria Brașov (Andrei Paul)

Și minivacanța de Ziua Unirii a fost profitabilă. Weekend-ul prelungit și starea bună a pârtiilor din Poiana Brașov a scos din casă mii de amatori de schi. Administratorii pârtiilor au raportat 177.757 de treceri prin turnicheții instalațiilor pe cablu, în perioada 20-24 ianuarie 2017.

Cele mai aglomerate zile au fost cea de duminică și cea de luni, când au fost înregistrate 41.297 și respectiv 41.239 de treceri prin turnicheți.

Sâmbătă, 21 ianuarie, au fost 36.522 de utilizări ale instalațiilor de cablu, iar marți, 24 ianuarie, 35.579.

Advertisements
Previous Story

Brașov: ALERTĂ! Gripa Aviară a ajuns din nou la noi

Next Story

Brașov: Universitatea „Transilvania” nu renunţă la cele două probe de la licenţă așa cum face Bucureștiul