Brașov: Universitatea „Transilvania” nu renunţă la cele două probe de la licenţă așa cum face Bucureștiul

Last Updated on ianuarie 26, 2017 Universitatea Transilvania din Brașov a anunțat că nu va renunța la susţinerea lucrării de licenţă după ce unele facultăți din țară au luat această măsură din cauza plagiatului.

Conducerea Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti a anunţat, recent, că la finalizarea studiilor din acest an, renunţă la susţinerea lucrării de licenţă (lucrare), rămânând doar cu testul grilă (examen), pe care-l vor susţine cei care vor să-şi ia diploma. Acest lucru s-ar fi făcut şi în perioada 2007-2011.

Brașov: Universitatea „Transilvania” nu renunţă la cele două probe de la licenţă așa cum face Bucureștiul 1

Motivul ar fi că mulţi absolvenţi aleg să-şi cumpere lucrările de licenţă de la persoane care le oferă spre vânzare, ceea ce implică falsificarea calităţii de autor. Al doilea motiv – imposibilitatea de a depista plagiatul, pentru că şi softurile antiplagiat au limitările lor şi în plus sunt şi scumpe, informează bzb.ro

La Universitatea „Transilvania” Braşov, în cele 18 facultăţi, examenul de licenţă va fi susţinut ca şi până acum – lucrare şi examen.

„Temele de proiecte au fost date de un an, poate şi mai mult. Cei care au fost serioşi au lucrat şi este o muncă ce s-ar pierde, dacă am schimba acum regulile. Anul acesta, la finalizarea studiilor de licenţă vor fi aceleaşi două probe: proba de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate şi proba de prezentare şi susţinere a lucrării de licenţă sau a proiectului de diplomă”, a explicat prof.univ.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan, rector Universitatea „Transilvania” Braşov.

E posibil ca lucrurile să se schimbe de la anul, însă. „Nu ştiu ce va fi la anul. În fiecare an este dat un ordin de ministru privind admiterea şi un alt ordin de ministru privind finalizarea studiilor. De regulă, acestea trebuie date cu şase luni înainte. Vom vedea în următorul an universitar cum va fi”, a mai spus rectorul Universităţii braşovene.

Previous Story

Poiana Braşov: RECORD! 1 Milion de treceri la turnicheți, în acest sezon de iarnă

Next Story

Brașov. Revine „Cerbul de Aur”? Primăria este gata să dea bani