Last Updated on iulie 11, 2016 Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Doru Ciocan, le-a prezentat consilierilor braşoveni soluţiile pentru deblocarea sistemului centralizat de termoficare. Aleşii trebuie acum să le analizeze şi să ia o decizie.
Prima dintre ele presupune chiar repunerea în funcţiune a Tetkron, în aceleaşi condiţii ca şi pînă acum, pentru a le putea furniza agent termic braşovenilor legaţi la sistemul public, pînă la expirarea perioadei de un an pînă la care societatea poate funcţiona şi fără o nouă licenţă, informează monitorulexpres.ro.
Această ipoteză presupune ca, în perioa da următoare, aleşii să gîndească totuşi şi o soluţie pentru continuarea distribuirii de agent termic, după respectiva perioadă.
A doua ipoteză de lucru presupune atribuirea, printr-o licitaţie, a serviciilor de producţie, furnizare, transport şi distribuţie a agentului termic în sistem centralizat, iar o a treia posibilitate este cea a înfiinţării unui serviciu public care să se ocupe atît de producţie, cît şi de transportul şi distribuţia agentului termic.
O a patra variantă de lucru, despre care s-a discutat atît la finalul mandatului trecut al CL, şi a fost preluată şi de noul viceprimar Costel Mihai, este aceea a licenţierii SC Tetkron SRL doar pentru activitatea de producţie, şi înfiinţarea unui serviciu public care să se ocupe de transport şi distribuţie.
Deocamdată, soluţionarea blocajului din domeniul termoficării, în municipiul Braşov, este însă la nivelul de discuţii şi „comisii“. Potrivit viceprimarului Costel Mihai, la întîlnirea de vineri cu preşedintele ANRSC, Doru Ciocan, au participat şase consilieri locali ai PNL, patru ai PSD, doi ai PMP, doi ai FDGR, doi ai PER şi unul al UDMR (viceprimarul Laszlo Barabas).
Astfel, Deliberativul local, dar şi Executivul au găsit că, pentru rezolvarea problemei termoficării, trebuie să înceapă cu celebra soluţie a înfiinţării unei comisii, în care să fie reprezentate toate partidele prezente în Consiliul Local.