Brasov: Absolvenții de liceu, noii șoferi pe autobuzele RAT. Vezi ce li se pregătește:

Last Updated on mai 31, 2016 Proiectul de succes al Școlii Profesionale Kronstadt ar putea fi exstins și la Colegiul Tehnic și de Transporturi, în condițiile în care la RAT Brașov există o criză de personal.

Momentan, într-un stadiu avansat sunt demersurile privind înfiinţarea unui centru aeronautic la Colegiul Transilvania, în parteneriat cu Airbus Helicopters, dar şi a unei şcoli profesionale în sistem dual la Colegiul Economic Andrei Bârseanu, în colaborare cu firmele din domeniul HoReCa.

Primarul George Scripcaru a anunțat însă că există discuții și cu profesorii şi cu elevii Colegiului Tehnic de Transporturi. Una dintre concluzii a fost că, deşi există o şcoală de specialitate la Braşov, Regia Autonomă de Transport se confruntă cu o acută lipsă de personal.

„Din păcate, ne confruntăm cu o situaţie atipică. Avem o şcoală care pregăteşte personal calificat în mecanică auto, dar şi şoferi profesionişti, iar, pe de altă parte, avem o lipsă de resursă umană la Regia Autonomă de Transport. Consider că este necesar ca începând cu anul şcolar următor să existe un parteneriat între RAT Braşov, Inspectoratul Şcolar şi Colegiul de Transporturi prin care, pe sistemul dual de la Şcoala Kronstadt, elevii să facă practică în atelierele regiei, astfel încât să se specializeze pentru a lucra în domeniu. După obţinerea diplomei de calificare, absolvenţii se pot angaja la RAT”, a declarat Scripcaru, citat de bzb.ro

În prezent, Colegiul de Transporturi Braşov colaborează cu companii private de transport şi service-uri auto.

Advertisements
Previous Story

Aeroportul Brașov: Vecinii din Covasna pun o condiție pentru a da milioane de euro. O acceptăm?

Next Story

Cătălin Leonte: „Când voi fi primar al Brașovului nu voi face lucruri ilegale pentru ca vreau sa imi petrec viata alaturi de familie si sa imi vad cele 3 fiice crescand”