Last Updated on aprilie 25, 2016 Cvintentul brasovean Anatoly va susține un concert special luni, 25 aprilie, la Biserica Ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din cartierul Valea Cetăţii cu ocazia marelui Praznic al Învierii.
„Suntem fericiţi că, de-a lungul timpului, în cei peste 15 ani de existenţă a grupului, am reuşit să clădim alături de voi, braşovenii noştri dragi, o prietenie frumoasă, cu încredere şi susţinere. De aceea, fiecare întâlnire cu voi este un prilej de bucurie şi ne onorează! Vă aşteptăm cu tot dragul!”, au declarat cei cei membri Anatoly, citați de bzb.ro
Biletele s-au pus în vânzare la Librăria Şt. O. Iosif la un preț de 20 lei.
Grupul vocal „Anatoly” s-a constituit în anul 2000, la iniţiativa a patru tineri care s-au desprins din corul „Concentus” condus de prof. Marius Modiga, uniţi fiind de o singură pasiune, muzica. Până în anul 2003 „Anatoly” a fost cunoscut ca şi cvartet vocal mixt, avându-i în componenţă pe Corina Zosim, Andrada Mureşan, Gabriel Baciu şi Ciprian Cucu. Din 2003 până în 2010 grupul şi-a continuat activitatea într-o formula atipică de trio (ATB).
[quads id=”2″]
Din dorinţa de a aborda un repertoriu mai bogat, mai variat, trio-ul îşi extinde formula, cooptând în anul 2011 încă doi membri: Marius Modiga – dirijor de cor şi Ciprian Ţuţu – dirijor de operă şi cor, calităţile vocale ale celor doi întregind astfel armonia grupului. Repertoriul grupului cuprinde peste 300 de lucrări á cappella şi cu acompaniament, preclasice, clasice şi romantice, religioase, prelucrări folclorice, colinde şi cântece de Crăciun, dar şi lucrări din literatura contemporană.