Last Updated on aprilie 3, 2016
Două persoane și-au pierdut viața astăzi după ce au fost lovite de tren. Un bărbat a murit azi în jurul orei 14.00 după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren în Cristian, iar în jurul orei 16.30 o altă persoană și-a pierdut viața fiind lovită de tren în zona Centurii ocolitoare mici, lângă cimitir.
Primul accident a avut loc astăzi în jurul orei 14.00, la trecerea de cale ferată către depozitele Petrom de la Cristian.
„Persoana a rămas încarcerată în mașină până la sosirea echipajelor Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Bărbatul era inconștient și în stop cardiorespirator. Personalul SMURD a făcut tot ce a fost posibil pentru salvarea lui, dar din păcate a fost declarat decedat. A fost singura persoană aflată în autoturism. La fața locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj pentru intervenție cu apă și spumă și un echipaj SMURD”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, plt. Luiza Dănilă, citată de romaniatv.net
A doua tragedie a avut loc în jurul orelor 16.30. Un echipaj de terapie intensivă din cadrul SMURD s-a deplasat la fața locului, dar nu a putut decât să constate decesul victimei. De altfel, aceasta suferise răni atât de grave, încât reprezentanta ISU Brașov nu s-a putut pronunța dacă persoana decedată era femeie sau bărbat, informează mytex.ro
În cauză, a fost deschisă o anchetă, pentru a se stabili dacă tragedia a fost accidentală sau este vorba despre o sinucidere.