Brasov: REVOLTA în Răcădău! Locatarii vor să impiedice cu orice preț distrugerea pădurii pentru construcția a 7 blocuri și cer un REFERENDUM. Avocatul investitorului, o aroganță: Discuţia ar fi trebuit făcută înainte de 2011

Last Updated on decembrie 16, 2015 Mai mulți locatari din Răcădău sunt extrem de nemulțumiți de faptul că un investitor imobiliar dorește să construiască 7 blocuri, cu patru şi zece etaje în zona străzii Jepilor, prin distrugerea unei părți din pădure. Astăzi, la Primărie, a avut loc o dezbatere pe această temă.

Terenul de 9.130 mp din spatele Şcolii Generale Nr. 4 de pe Jepilor a aparţinut municipalităţii, însă a devenit privat din 2010, printr-o hotărâre de CL. Riveranii spun că informarea publică nu s-a realizat corect, deoarece panoul nu a fost plasat într-un loc vizibil. „A fost afişat pe gard, către teren, ca să vadă ursuleţii, nu noi”, a precizat o locatară.

efefe

O petiţie online împotriva proiectului rezidenţial a fost lansată de două zile şi are deja 750 de semnături. Planul Urbanistic Zonal realizat în 2011 a fost avizat arhitectural în comisia de specialitate din cadrul Primăriei, însă după această dezbatere publică, mai are nevoie de o serie de avize pentru a putea fi aprobat şi pus în practică.

„Se va face un raport al acestei dezbateri, care va fi prezentat în Comisia de Amenajare a Teritoriului, unde sunt membri din Primărie, CL şi Ordinul Arhitecţilor. Urmează ca acea comisie să dea un aviz şi apoi proiectul să intre în CL”, a explicat astăzi, Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Braşov, pentru rttbrasov.ro.

Braşovenii nu vor să îşi piardă zona verde
Locatarii se tem că va fi tăiată o porţiune semnificativă de pădure, acolo unde copiii se dau iarna pe derdeluş, iar vara locuitorii ies la plimbare.

Oamenii spun că există destule terenuri virane în Braşov şi în împrejurimi, ca să nu le fie sacrificat dealul.„Mai există o experienţă în cartierul nostru cu un ansamblu rezidenţial, unde am înţeles că gradul de ocupare este de doar 20 %, şi este gata de trei sau patru ani. Vrem să ştim argumentele pentru care e nevoie de un alt ansamblu rezidenţial în Răcădău”, a afirmat o altă locatară din zonă.

Reprezentantul investitorului spune că discuţia ar fi trebuit făcută înainte de 2011.

„Au avut impresia că se va tăia pădurea, că se va defrişa, că se va interveni asupra spaţiului verde. Atâta vreme cât acel teren este construibil, potrivit Planului Urbanistic General, discuţia este că aceste doleanţe trebuiau făcute înainte de 2011, când s-a făcut Planul Urbanistic General”, a precizat astăzi, avocatul investitorului, Dan Sergiu Oprea.

[ads2]

Potrivit avocatului potenţialului dezvoltator imobiliar, acesta va ţine cont şi de părerile locatarilor din zonă, iar arhitectul ar putea modifica parţial proiectul urbanistic, în acord cu unele dorinţe ale riveranilor.

Locatarii de pe Jepilor şi Vasile Alecsandri se declară dispuşi să meargă mai departe şi să împiedice realizarea proiectului urbanistic.

Ei au spus că pregătesc un referendum. Până atunci, vor să afle cum au ajuns investitorii în posesia terenului, scop în care vor adresa memorii către Primărie.

Previous Story

Corona Brașov creşte junioare de valoare. Au pus probleme unei echipe de liga naţională

Next Story

Brasov: Claudiu Tămârjan a fost CONDMANAT definitiv.Vezi aici pedepsa primită de fostul şef al Serviciului Rutier: