Brasov: Spitalul TBC de la Stejaris va fi mutat in mijlocul orasului, la Marzescu. Crezi ca este bine?

Last Updated on iulie 28, 2015 Managerul Spitalului de Pneumopftiziologie (TBC), Doctorul Dan Moraru, spune că trebuie să mute locația de la Stejăriș deoarece clădirea a fost retrocedată foștilor proprietari. Relocarea se va face într-o clădire a Staţionarului Mârzescu.

Locaţia de la Mârzescu ar fi perfectă pentru că permite relocarea bucătăriei şi a farmaciei, datorită spaţiului nefolosit existent. Aici funcţionează şi ambulatoriul de specialitate pentru care s-a obţinut recent o finanţare în valoare de peste 1 milion de euro, pentru modernizare şi dotări superioare.

 

Mutarea la Mârzescu este oportună şi pentru gestionarea circuitului pacienţilor cu boli respiratorii contagioase.

„În acelaşi areal este amplasat şi dispensarul, şi ambulatoriul, şi laboratorul de analize medicale al spitalului, în aceeaşi curte practic. Accesul pacienţilor va fi mult mai bine controlat iar siguranţa populaţiei creşte, pentru că este urmărită trasabilitatea pacientului şi facilităţile acordate acestuia”, a explicat marţi, dr. Dan Moraru, managerul Spitalului de Pneumopftiziologie Braşov pentru rttbrasov.ro.

Planuri de investiţii

Pentru recuperarea pacienţilor, un următor pas ar putea fi înfiinţarea unui compartiment de reabilitare pulmonară – recuperare medicală respiratorie, cu servicii extrem de importante în afecţiunile cronice de tipul bronho-pneumoniei cronice.

Spitalul care a luat fiinţă în anii 40, sub denumirea de Sanatoriul Stejeriş, se va transforma în perioada următoare în spital clinic, ocazie cu care se va dezvolta şi baza materială pentru studenţi.

Unitatea spitalicească este una cu tradiţie în tratarea bolilor grave precum tuberculoza. Drept mărturie stau scrisori medicale şi chiar un registru vechi păstrat în condiţii bune din anii 50, găsit în arhiva instituţiei.

Previous Story

Brasov: Astazi, la Caravana Metropolis va fi proiectat filmul DOUA ZILE, O NOAPTE/ DEUX JOURS, UNE NUIT. Vezi aici trailerul filmului:

Next Story

Brasov. Nascuti in 1915: 8 brasoveni aniverseaza in acest an centenarul si vor fi premiati de Primarie