Last Updated on iunie 9, 2015 Administratorul nu i-a convins pe comisarii CRPC, care au hotărât să suspende activitatea.
Inspectorii au aplicat în plus şi o amendă în valoare de 20.000 de lei pentru neregulile descoperite în urma controlului realizat vinerea trecută. Comisarii au dat peste o mizerie de neînchipuit într-un restaurant dar şi de alimente expirate, insecte şi un câine care era lăsat să se plimbe prin bucătărie.
Restaurantul de pe malul lacului din Noua a mai avut în trecut probleme cu reprezentanţii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Patronii au fost amendaţi, iar lucrurile s-au schimbat. În rău.
„Am revenit la această locaţie. Majoritatea produselor alimentare găsite în blocul alimentar nu mai sunt în termen de valabilitate, de la carne tocată, la smântână pâine, carne”, a declarat Sorin Susanu, şeful OPC Braşov.
Probleme au fost şi în locul în care se prepară mâncarea. Aici au fost găsite muşte şi chiar un câine care dădea târcoale ingredientelor. Pereţii erau acoperiţi de igrasie, iar vasele erau nespălate.
Controlul la restaurant a venit după ce mai mulţi clienţi nemulţumiţi au depus reclamaţii la Protecţia Consumatorului. Inspectorii OPC nu au mai amendat proprietarul restaurantului, ci au închis pur şi simplu localul.