GRAV! Primarul Brasovului: „Niciodata nu am vazut un proiect detaliat al Aeroportului Brasov”

Last Updated on mai 1, 2015 Primarul Braşovului, George Scripcaru, şi viceprimarul Adina Durbacă, cei doi vicepreşedinţi ai CJ, Claudiu Coman şi Mihail Veştea, preşedinţii comisiilor de buget-finanţe din CL şi din CJ Braşov, precum şi liderii grupurilor politice din CJ şi CL, au participat ieri la întâlnirea organizată de prefectul Mihai Mohaci, tema discuţiilor fiind continuarea proiectului Aeroportului Braşov.

Mohaci a propus constituirea unui grup de lucru care să se ocupe de implementarea proiectului: „Primele lucruri pe care ar trebui să le rezolve membrii acestui grup sunt rezolvarea situaţiei juridice a terenului şi identificarea schemei optime de finanţare”.

„Este nevoie de o nouă lege, prin care să se stabilească un  nou termen de finalizare a obiectivului. Pentru aceasta, era mult mai eficient dacă continuau ambele demersuri, respectiv cel al Consiliului Judeţean, prin care s-a solicitat emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă în acest sens, precum şi cel al parlamentarilor, care au depus un proiect de lege. Era o cursă «cu doi alergători» şi, indiferent cine ar fi trecut primul linia de sosire, Braşovul ar fi avut de câştigat. Văd că acum se merge pe varianta aprobării legii”.

Primăria vrea rezolvarea a problemelor 

Potrivit mytex.ro, primarul George Scripcaru a confirmat interesul municipalităţii braşovene pentru acest proiect, dar a precizat că, în primă fază, trebuie reglementată situaţia juridică a terenului.

De asemenea, reprezentantul Primăriei a afirmat că „niciodată nu am văzut un proiect detaliat al Aeroportului, astfel încât să ştiu cât s-a investit până acum şi să văd de ce bani va mai fi nevoie.

Este nevoie de o expertiză clară a ceea ce s-a făcut şi să se vadă ce mai este de realizat, astfel încât să putem analiza posibilitatea susţinerii financiare a investiţiei. Acum avem discuţii cu o bancă, pentru un împrumut pentru achiziţionarea de autobuze pentru RAT şi, dacă am avea mai multe detalii legate de aeroport, am şti cum să dimensionăm acest credit”.

Primarul a precizat că „municipiul Braşov este principalul beneficiar al aeroportului şi suntem dispuşi să ne implicăm dacă suntem doriţi. Dacă nu suntem doriţi, atunci vom susţine aeroportul în mod indirect. Am discutat despre acest subiect şi cu premierul Victor Ponta, care mi-a spus că, înainte de toate, trebuie să luăm o decizie în plan local, apoi vom putea discuta şi cu Guvernul României”.

Pe de altă parte, consilierul local Lucian Ionescu (PNL) a afirmat că proiectul Aeroportului trebuie adaptat situaţiei actuale: „Trebuie să uităm de milionul de pasageri în fiecare an. De asemenea, nu sunt de părere că o firmă care să şi construiască aeroportul şi să fie şi operator reprezintă cea mai bună soluţie. Trebuie să identificăm în cel mai scurt timp un operator al Aeroportului şi să colaborăm cu el, astfel încât să adaptăm investiţia nevoilor acestuia”.

La rândul său, liderul grupului PSD din Consiliul Local Braşov, Mihai Ghirdă, a reamintit că „de trei ani se discută de o asociere între Primărie şi Consiliul Judeţean pentru finalizarea obiectivului, însă nu s-a făcut nimic în acest sens!”.

 

Advertisements
Previous Story

Brasov: Vino la mall-ul Coresi sa te ridici cu balonul, GRATIS! Vezi aici programul complet al evenimentelor 1-3 mai

Next Story

Brasov: Cardul de sanatate se ELIBEREAZA si vineri, sambata, duminica! Vezi aici programul: