Last Updated on aprilie 13, 2015 Cu mic cu mare braşovenii au venit să ia Lumină şi să sărbătorească naşterea Mântuitorului Isus Hristos. Pentru prima dată în ultimii ani vremea a ţinut cu credincioşii, astfel că după miezul nopţii oraşul a fost scăldat în lumină.
Toate bisericile din oraş au fost arhipline şi multe dintre slujbe s-au ţinut în aer liber pentru a putea permite accesul cât mai multor credincioşi. Puţin după miezul nopţii credincioşii au rostit în cor într-un moment solemn: „Hristos a Înviat“.
Preoţii spun că de Paşte trebuie să ne bucurăm, să fim alături de familie şi să ne apropiem de Dumnezeu. Este o sărbătoare de la care nu trebuie să lipsească niciun credincios. „ De Paşte trebuie să ne rugăm pentru cei dragi, să fim alături de familie şi să sărbătorim naşterea Mântuitorului Isus Hristos. Este o sărbătoarea a bucuriei, o sărbătoare care trebuie să ne purifice sufleteşte şi să ne întărească credinţa în Dumnezeu“, a spus Ilarion Modorcea, preot, citat de adevarul.ro.