Brasov: Sala Tronului din Cetatea Fagaras reintra in circuitul turistic

Last Updated on martie 16, 2015

Sala Tronului şi latura de sud a Cetăţii Făgăraşului, aflate în prezent în lucrări de reabilitare, vor putea fi vizitate începând din vara acestui an, a anunţat directorul Cetăţii Făgăraşului, Elena Bejenaru.

Sala Tronului va avea o înfăţişare deosebită după lucrările de reabilitare, cele patru încăperi urmând să fie amenajate cu candelabre, armuri, jilţuri, în stilul Renaşterii transilvănene, secolul al XVI-lea, astfel că vizitatorii vor avea la dispoziţie din această vară, pentru vizitare, toată Cetatea care este formată din trei ansambluri: lacul care se află în jurul Cetăţii, zidurile de apărare cu bastioanele şi Castelul din curtea interioară, format din parter şi două etaje.

La parter se află fosta Cramă a Cetăţii Făgăraşului, unde se pot organiza diverse evenimente, conferinţe şi simpozioane, la etajul unu sunt 25 de încăperi, iar la etajul doi, Sala Tronului cu patru încăperi, Turnul Temniţei şi muzeul Cetăţii Făgăraşului. Ca să le vadă pe toate, turistul are nevoie de o oră şi jumătate”, a mai afirmat directorul monumentului istoric de categorie A, conform Agerpres.

“Această promovare ne-a ajutat enorm, iar numărul turiştilor a început să crească destul de mult, astfel că anul trecut am avut un număr de 55.000 de vizitatori , dublu faţă de anul 2013. Cu activităţile pe care le vom organiza în sezonul estival în curtea interioară a Cetăţii, de la Grădiniţa medievală, la ateliere de creaţie pentru copii şi adulţi, spectacole de teatru, diverse spectacole de muzică în curtea Cetăţii, credem că vizitatorii vor fi din ce în ce mai mulţi“, a subliniat Elena Bejenaru. (sursa: adevarul.ro)

Cetatea Făgăraş reprezintă una dintre cele mai mari şi mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est. În trecut, castelul a fost pivotul puterii regionale. În timpul secolului al XVII-lea Cetatea a fost extinsă, reflectând bogăţia locului. Domeniul cetăţii cuprindea 50 de sate, iar despre forţa şi importanţa pe care a dobândit-o Făgăraşul pe parcursul Evului Mediu, cetatea vorbeşte şi în prezent, susţin istoricii.

Previous Story

Brasovul va reprimi titlul de „oras martir” dupa ce a fost exclus de Guvernul Ponta luna trecuta

Next Story

Brasov: Cel mai mare planetariu din România va functiona in Gradina Zoologica