Last Updated on aprilie 20, 2026Brașovul își ia astăzi rămas-bun de la Gheorghe Apostu, unul dintre cei mai cunoscuți lideri sindicali ai fostei Uzine Tractorul, condus luni pe ultimul drum. Gheorghe Apostu a rămas în memoria multor brașoveni drept „vocea” sindicaliștilor din fabrica de tractoare, iar una dintre ultimele sale dorințe a fost să mai ajungă o dată în locul unde a funcționat uzina. Familia i-a îndeplinit această dorință, anunță mytex.ro.

(foto newsbv.ro)
Gheorghe Apostu a ajuns la Brașov din Piatra Neamț, inițial la echipa de fotbal Tractorul, iar apoi s-a angajat ca sudor la Secția T40 a uzinei. În 1997 a preluat funcția de președinte al Sindicatului „Dreptate și Frăție”, iar în 2001 a fost ales lider al Uniunii Sindicale Tractorul, poziție pe care a ocupat-o până în 2007, anul în care uzina și-a încetat oficial activitatea, scrie Biz Brașov.
Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un om de curaj, demnitate și perseverență, legat profund de luptele sindicale și de muncitorii pe care i-a reprezentat de-a lungul anilor. Fiica sa, Adriana Apostu, a transmis la rândul ei un mesaj emoționant, în care l-a numit „cel mai bun tată”.
„Gica este un mare OM, prieten și camarad de luptă. Model de curaj, demnitate, putere, perseverență, sacrificiu! Îmi amintesc cu mare drag de tăria lui, de protestele, marșurile, grevele, negocierile, pichetele, toate formele de acțiune și rezistență! Deosebită onoare pentru cei care l-am cunoscut! Dumnezeu să fie milostiv cu el, cu familia si cu familia lărgită, lucrătorii pe care i-a apărat!”, este un mesaj transmis familiei.
„Cel mai bun tată! In timp ce mi-ai călăuzit pașii în viață, m-ai făcut cea mai buna versiune a mea”, a transmis fiica acestuia, Adriana Apostu.
Pentru mulți dintre cei care au lucrat la Tractorul Brașov, dispariția lui Gheorghe Apostu înseamnă și dispariția uneia dintre figurile emblematice ale unei epoci în care uzina era una dintre cele mai importante repere industriale ale orașului.