Last Updated on august 6, 2024
Locuitorii din cartierul brașovean Noua se „bucură” de apariția aproape zilnică a urșilor. După mai bine de o săptămână de când a apărut în cartierul Noua, o ursoaică cu un pui continuă să le dea emoţii locuitorilor din zonă. Pentru capturarea ei a fost amplasată o cuşcă încă de joi, 1 august, însă animalul este, în continuare, suspicios. Mai exact, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, până luni, 5 august, ursoaica nu a fost capturată.
Prezenţa acestei ursoaice a fost reclamată de braşoveni la începutul săptămânii trecute, iar în primele zile, echipele de intervenţie, formate din jandarmi, reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, poliţişti locali au gonit-o. De altfel, potrivit legislaţiei, pentru a se putea solicita relocare era nevoie de două alungări cu rapoarte de intervenţie (anunţate oficial Ministerului Mediului), scrie bzb.ro.
În 1 august, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Braşov (care coordonează intervenţiile în cazul apariţiei urşilor în oraş) a obţinut acordul de relocare de la Garda Forestieră şi a montat cuşca. De atunci, ursoaica nu s-a lăsat „convinsă” să intre în capcană, însă este de aşteptat ca acest lucru să se întâmple în curând.
Pe de altă parte, duminică, 4 august, braşovenii din cartierul Noua au anunţat că în zona lacului din Parcul Noua şi-a făcut apariţia şi o ursoaică cu doi pui.
Un urs se plimba pe strada Nestor Ureche din Bușteni
Autorităţile prahovene au emis, duminică, un mesaj RO-Alert pentru a avertiza localnicii şi turiştii aflaţi în staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. Aceștia au fost avertizaţi că un urs se afla pe o stradă din stațiune, scrie Evenimentul Zilei.
ISU Prahova a anunțat că ursul a fost văzut pe strada Nestor Ureche din stațiunea Bușteni. La fața locului a sosit o ambulanță SMURD de la Detașamentul Sinaia al ISU Prahova.
Este al doilea mesaj de alertă emis în ultimele ore, după ce a fost văzut un alt urs de data aceasta în stațiunea Sinaia.