Ursoaică eutanasiată la Pietrele lui Solomon. Bilanțul din Brașov: 38 de urși împușcați sau eutanasiați în 2026

O ursoaică de aproximativ 5–6 ani, găsită grav rănită și incapabilă să se deplaseze, a fost eutanasiată vineri, 25 septembrie, în zona Pietrele lui Solomon din Brașov. Intervenția are loc în contextul în care, potrivit unui bilanț prezentat de Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov, 38 de intervenții asupra urșilor din județ s-au încheiat în acest an prin eutanasiere sau împușcare, dintre care 14 în municipiu.

Ursoaică eutanasiată la Pietrele lui Solomon. Bilanțul din Brașov: 38 de urși împușcați sau eutanasiați în 2026 1
(foto cu caracter ilustrativ)

Potrivit BizBrașov, echipa de intervenție a fost sesizată prin 112 în jurul orei 9:30, după ce un urs rănit a fost observat pe drumul forestier din zona Pietrele lui Solomon. La fața locului, membrii echipei au constatat că era vorba despre o ursoaică ce nu se mai putea mișca și au suspectat un traumatism al coloanei vertebrale. Având în vedere starea animalului, au decis eutanasierea acestuia.

38 de intervenții încheiate cu eutanasierea sau împușcarea urșilor în județ

Cazul survine în aceeași zi în care Bună Ziua Brașov a publicat datele DJM privind intervențiile asupra urșilor din 2026. Directorul instituției, Ciprian Băncilă, a precizat că 38 de intervenții la nivelul județului s-au încheiat prin eutanasierea sau împușcarea animalelor. Dintre acestea, 14 au avut loc în municipiul Brașov, inclusiv în zone precum Valea Cetății, Noua și Poiana Brașov.

Potrivit reprezentantului DJM, înaintea unora dintre aceste intervenții au fost făcute numeroase încercări de alungare, capturare sau relocare. Autoritățile susțin că exemplarele respective au revenit în localități, au provocat pagube în gospodării și au continuat să reprezinte un pericol pentru siguranța publică.

Ce prevede procedura de intervenție în cazul urșilor

Intervențiile asupra urșilor care ajung în localități sunt reglementate de OUG nr. 81/2021. Potrivit explicațiilor DJM Brașov, procedura este graduală: se încearcă mai întâi alungarea animalului, apoi tranchilizarea și relocarea, iar eutanasierea sau împușcarea reprezintă ultima etapă. Alegerea măsurii revine conducătorului echipei de intervenție, primarul sau viceprimarul, iar decizia trebuie consemnată într-un raport.

 

 

Previous Story

(Video) Centura Comarnic este gata. Șoferii de pe ruta Brașov–București vor putea ocoli orașul pe un drum de 6 kilometri

Next Story

Șoferii Bolt și Uber din Brașov riscă amenzi uriașe dacă preiau pasageri de la Aeroport. Pe litoral, Bolt poate fi comandat din Constanța pentru curse Eforie Nord spre Constanța