Last Updated on aprilie 7, 2024
O adolescentă de 15 ani din Braşov a murit după ce a căzut, azi noapte, de la etajul opt al unui bloc. Totul s-a întâmplat în timpul unei petreceri. Prietenii adolescentei spun că fata băuse peste măsură şi a fost lăsată singură într-o cameră să îşi revină. Când s-au dus să vadă cum se simte, au mai găsit doar fereastra deschisă. Verişoara tinerei, în apartamentul căreia a avut loc petrecerea, a ajuns la spital din cauza şocului, scrie Observator TV.
Apropiat: A fost la o petrecere la verişoara ei. Şi părinţii ei nu erau acasă. Şi au băut mai mult. Şi au lăsat-o singură într-o cameră, ca să se liniştească. Şi când au dat să intre la ea în cameră să vadă ce face, balconul era deschis şi ea era aici.
Vecin: Am auzit un zgomot. Mi-am dat seama că era ceva mare, pentru că a fost un zgomot puternic. Am alergat pe balcon şi am văzut fata.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Totul s-a întâmplat azi-noapte, în jurul orei două. Fata în vârstă de 15 ani a căzut de la etajul 8 al blocului din spatele meu. O oră întreagă s-au chinuit să o readucă la viaţă membrii echipajelor medicale.
Fata a fost resuscitată în fața blocului, sub privirile îngrozite ale prietenilor
În zadar, însă. Medicii au pronunţat decesul în faţa prietenilor şocaţi, care, adunaţi în jurul ei, încă mai sperau la o minune.
Vecină: Ei erau toţi speriaţi. Erau vreo patru băieţi. Era o verişoară de-ale ei care plângea aici.
Ruda Sarei locuia singură în complexul de blocuri noi din Braşov. Părinţii ar fi plecaţi în Anglia, spun vecinii. Tocmai de această libertate a profitat pentru a da petrecerea stropită cu alcool. Fata a fost doborâtă de şoc.
– E în spital.
– De ce?
– A avut un şoc foarte puternic. Şi a leşinat.
Adolescentă moartă în Brașov. Cei care au cunoscut-o pe Sara nu iau în calcul varianta sinuciderii
Spun că adolescenta nu avea probleme în familie sau la şcoală. Şi nici un iubit de care să se fi despărţit recent. La petreceri nu obişnuia să bea sau să ia alte substanţe.
Apropiat: Eu am mai fost cu ea. Dar nu făcea aşa. Cine ştie? Eu nu o vedeam aşa fată, nu o credeam aşa fată, din aceasta. Cine ştie, domnule, ce s-o fi întâmplat? Numai ei ştiu.
Poliţiştii vor sta acum de vorbă cu adolescenţii de la petrecere pentru a afla pas cu pas ce s-a întâmplat în apartamentul de la etajul opt. Autopsia va arăta şi dacă, pe lângă alcool, tânăra a mai consumat şi altceva.
Cazul aminteşte de tragedia din Lupeni, de la sfârşitul anului trecut. Două fete de 15 ani s-au aruncat atunci de pe un turn de 20 de metri. Testele au arătat că adolescentele s-au drogat înainte să îşi ia viaţa.
Poliția Brașov a fost sesizată sâmbătă, la ora 2.00, printr-un apel de urgență, că o persoană este în stare de inconștiență, în fața unui imobil din municipiul Brașov, conform Antena 3.
„La data de 07 aprilie, în jurul orei 02.00 dimineața, Poliția Brașov a fost sesizată printr-un apel de urgență, în care era semnalat faptul că o persoană s-ar afla în stare de inconștiență, în fața unui imobil, din municipiul Brașov.
La fața locului s-au deplasat echipe de intervenție, care au efectuat cercetări, în urma cărora s-a stabilit că, de la etajul cu nr. 8 al unui bloc, situat în municipiul Brașov, o persoană, de gen feminin, în vârstă de 15 ani, s-ar fi precipitat.
Din cauza leziunilor produse, în ciuda manevrelor specifice întreprinse, a fost declarat decesul persoanei de către personalul medical.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și urmează a se continua cercetările pentru a se lămuri toate aspectele și circumstanțele care au dus la producerea acestui incident.”, a transmis IPJ Braşov, potrivit brasov.net.
Video de la 3:38