Last Updated on aprilie 9, 2024
Oamenii legii încearcă să facă lumină în cazul morții adolescentei de 15 ani, care a căzut de la etajul opt al unui bloc din Brașov. Incidentul i-a șocat pe colegi, prieteni și pe cunoscuții Sarei, fata pe care medicii au încercat timp de aproape o oră să o aducă înapoi la viață. Chiar diriginta fetei susţine că adolescenta nu a dat de bănuit că ar avea probleme.
„Suntem socati. Am tot sperat ca nu e adevarat. Un copil deschis,un copil vesel, sociabil, comunicativ, cu o buna stare si o energie foarte buna, am fost in excursie, am avut ‘Scoala altfel’, un copil cu multe initiative„, a declarat Ionela Holban, diriginte, potrivit Observator TV.
Ipoteza pe care merg anchetatorii
Colegi, cunostinte, prieteni, i-au aprins lumanari in locul in care, in noaptea de sambata spre duminica si-a pierdut viata, fata in varsta de doar 15 ani. Anchetatorii au informații că la petrecere s-ar fi consumat alcool, însă nu pot spune dacă fata de 15 ani băuse decât după ce primesc rezultatele expertizei toxicologice.
„Era vorba despre o adunare intre mai multe persoane, cam de aceeasi varsta. In acest moment se efectueaza audieri ale persoanelor implicate si desigur se fac si actele medico legale. Momentan se investigheaza o infractiune de ucidere din culpa„, a declarat Radu Nastac, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Apartamentul în care a avut loc petrecerea a fost sigilat de anchetatori.
În vreme ce vecinii spuneau că la petrecerea din apartamentul verișoarei s-ar fi consumat mult alcool, apropiații cred că fata nu ar fi băut. Deși părea un copil vesel și plin de viață, prietenii bănuiesc că Sara ar fi putut ascunde o depresie.
„În niciun caz nu era genul care să bea. Era o fată cuminte. Era fericită. Ea nu ar fi consumat alcool. Niciodată. Noi ne ştim cu verişoara ei, care este deocamdată în spital”, au povestit câteva adolescente, prietene cu verişoara Sarei.
Tinerii care au participat la petrecere au povestit anchetatorilor că la chef s-ar băut alcool, dar acum procurorii vor să afle dacă tinerii ar fi consumat și substanțe interzise.
„Ce știm este că s-ar fi consumat alcool la adunarea respectivă. S-a deschis dosar penal și se efectuează investigații cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă. Se efectuează audieri ale persoanelor implicate și, desigur, se fac actele medico-legale care se impun„, a declarat Radu Nastac, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Până când ancheta va face lumină, în acest caz, o întreagă comunitate plânge moartea Sarei. Un mic altar a fost creat în fața blocului unde a avut loc tragedia.
„Era un copil foarte vesel tot timpul, tot timpul. Îi ziceam Săruca mea. Nici nu-mi vine să zic că era pentru că acest copil e încă proaspăt așa, nu știu, chiar vineri și joi am vorbit cu ea, un copil sensibil, un copil micuţ, un copil firav, un copil frumos. Eu cred că a fost un accident. Asta cu sinuciderea nici nu o iau în calcul”, a precizat Ionela Holban, diriginta Sarei, citată de Antena 3.
Trupul neînsuflețit al fetei va fi ridicat marți de la Serviciul de Medicină Legală, apoi familia și apropiații se vor pregăti de înmormântare.