Brașov. Festival Mediteranean, de Florii. Caracatiţă, homar, pui de baltă sau tentacule de calamar

Last Updated on aprilie 22, 2024 Brașov. Festival Mediteranean, de Florii. Caracatiţă, homar, pui de baltă sau tentacule de calamar 1

Evenimentul va avea loc pe promenada lacului Noua, în zilele de 26, 27 şi 28 aprilie, între orele 11.00 si 20.00.
Organizatorii anunţă că la ediţia de Florii, gurmanzii vor avea parte de reduceri la preţurile din meniul principal, mai exact toate porţiile de 200 de grame vor costa 30 de lei.

Din meniurile pregătite pe loc nu vor lipsi creveţi, scoici, rapane, doradă si specialităţi precum caracatiţă, homar, pui de baltă sau tentacule de calamar. Iubitorii de dulciuri vor putea încerca baclava proaspătă, rahat turcesc cu diverse arome şi halva, scrie mytex.ro.

„Începutul lumii” şi ouă de Paşti, de azi, la Reduta
Pentru a marca Sfintele Sărbători de Paşte, Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural Reduta Braşov a pregătit două evenimente. Astfel, în 24 aprilie, la ora 13.00, va fi vernisată expoziţia de ouă încondeiate şi de icoane pe sticlă „Începutul lumii”, iar de la ora 16.00 va fi organizat „Atelierul de încondeiat ouă”, cu meşterul popular Carmen Cojanu. În foaierul Centrului Cultural Reduta vor fi expuse 7 ouă încondeiate din diferite zone ale ţării, realizate de meşter popular Carmen Cojanu, şi 15 icoane pe sticlă realizate de iconar Alexandru-Dumitru Chişu, scrie bzb.ro.

Carmen Cojanu (foto jos) vine din comuna Dumbrăviţa şi a avut doi meşteri atunci când a deprins, cu mulţi ani în urmă, tainele încondeierii: pe Silvia Tatu şi pe Adrian Micu. A studiat mult, documentându-se în muzee despre istoria meşteşugului şi despre tehnici şi motive.

Iconar Alexandru-Dumitru Chişu are 22 de ani s-a născut la Mediaş, iar în prezent este student la Braşov. Practică meşteşugul din 2013, pe care l-a deprins la Centrul de Arte din satul Brateiu, lucrează icoane pe sticlă, a absolvit Şcoala Populară de Arte şi Meserii Ilie Micu Sibiu în 2017.

La vernisaj cei prezenţi vor afla din tainele încondeierii şi despre tainele scrierii icoanelor. Expoziţia va fi deschisă în perioada 24 aprilie – 12 mai.

Previous Story

(Video) Destinație de vacanță pentru brașoveni. Două sate din județul Brașov, cele mai căutate sate din țară pentru sărbătorile de Paște

Next Story

O femeie s-a înecat cu mâncare pe terasa unui restaurant. Este în stare gravă. A fost operată pe creier