(Video) 27 000 de volți! Tânără din Brașov în stare gravă, după ce s-a urcat pe un tren, pentru un selfie. ”Uitați ce a rămas. Hainele arse. Cureaua”

Last Updated on martie 17, 2024 (Video) 27 000 de volți! Tânără din Brașov în stare gravă, după ce s-a urcat pe un tren, pentru un selfie. ”Uitați ce a rămas. Hainele arse. Cureaua” 1

O tânără din Brașov este în stare critică după ce s-a urcat pe un tren, alături de altă persoană, în Cluj-Napoca. Doi tineri, o fată de 20 de ani și un băiat de 26, au fost la un pas de moarte, după ce s-a urcat pe un tren în gara din Cluj și s-au electrocutat încercând să facă un selfie. Potrivit Poliţiei, în urma incidentului tânăra de 20 de ani a suferit leziuni grave, după ce s-a urcat împreună cu prietenul ei pe garnitura de tren pentru a-şi face un selfie.

“Polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transportul Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că doi tineri din municipiul Brașov, de 20 și 24 de ani, ar fi suferit leziuni în timp ce se aflau urcați pe o garnitură de tren aflată în gara din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului s-au deplasat autospecială și un echipaj SMURD, unde au găsit o tânără în vârstă de aproximativ 20 de ani, care prezenta traumatisme și arsuri grave. Acesteia a fost acordat îngrijiri medicale de urgență. De asemenea, un bărbat a fost consultat la fața locului, însă a refuzat transportul la spital”.

„Un echipaj SMURD și o autospecială cu modul de descarcerare, din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, au fost solicitate pentru a acorda primul ajutor calificat unei tinere, în vârstă de aproximativ 20 de ani, care s-a electrocutat pe o garnitură de tren garată în apropiere de Gara Cluj-Napoca. E

chipajele operative s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au găsit tânăra căzută pe peron, în stare de semiconstiență și cu o mare parte din corp afectată de arsuri. Aceasta a primit asistență medicală de la echipajul SMURD, după care a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate”, potrivit ISU Cluj.

Tânăra de 20 de ani a fost transportată cu un avion SMURD de la Cluj-Napoca la Timișoara. Cei doi au fost găsiți electrocutați la ora 4.50 de polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj-Napoca. O tânără a fost găsită semiconștientă.

Tânăra a fost preluată de la Cluj-Napoca, transferată de urgență și predată în siguranță medicilor din Timișoara. „16 martie a.c., avionul SMURD Learjet 1123 a executat o misiune contracronometru pentru salvarea vieții unei tinere cu arsuri prin electrocuție, aflată în stare gravă.

Tânăra a fost preluată de la Cluj-Napoca, transferată de urgență și predată în siguranță medicilor de la o unitate spitalicească din Timișoara, pentru continuarea investigațiilor medicale și acordarea tratamentului necesar. Pe tot parcursul zborului, tânăra a fost asistată de o echipă medicală asigurată de UPU-SMURD București.”, a transmis Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.

”Bărbat: S-a suit să facă TikTok acia și a căzut și i-a curentat.
Reporter: Și i-ați văzut înainte să…?
Bărbat: Da. Și pe domnu’ doar mâna l-a curentat și l-a luat Poliția”.
”Reporter: Ce tensiune e în fir?
Paznic: 27.000 de volți”.

Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR SA, potrivit Stiril Pro Tv: ”Linia pe care se afla trenul nu este o linie destinată călătorilor. Pe stâlpi sunt acele indicatoare care atenționează pericolul real de electrocutare, în contextul în care toate liniile de cale ferată sunt electrificate în zona gării din Cluj”.
Tânără: ”Poate au vrut să pară interesanți sau poate a fost o provocare de la prieteni. Am mai auzit cazuri”.

Previous Story

(Video) Americani uimiți de Brașov. „Bun venit în Brașov, tuturor! Uită-te la acea priveliște. Nu putem trece cu vederea cât de drăguț și fermecător este acest oraș”

Next Story

(Video) Accident Brașov. O șoferiță beată a sărit cu mașina în râu. Martorii au salvat-o după ce au sunat la 112