Brașoveanul Ion Țiriac, donație pentru sportul de masă din Brașov. „Copiii până la 12 ani gratis, echipele de copii până la 13 ani gratis. Iar două ore pe zi la public. Și le dau pe 49 de ani. Le dau cheia în mână”

Last Updated on martie 25, 2024 Brașoveanul Ion Țiriac, donație pentru sportul de masă din Brașov. „Copiii până la 12 ani gratis, echipele de copii până la 13 ani gratis. Iar două ore pe zi la public. Și le dau pe 49 de ani. Le dau cheia în mână” 1

Omul de afaceri Ion Țiriac (84 de ani) e gata să dea o nouă lovitură și să investească și mai mulți bani în sportul românesc. Și e la un pas să semneze un contract cu oficialii Primăriei Brașov. Mai mult, a anunțat noi proiecte importante de infrastructură în Otopeni.

Sunt în măsură de a termina deal-ul cu primăria din Brașov. Dacă dumnealor semnează contractul cu mine, le fac ce le-am promis. Le-am promis stadion de hochei, sală de judo și Covaliu să-și facă culoare de scrimă.
Eu le plătesc. 8-10 milioane de euro! Însă în momentul în care le-am terminat, le dau cheia. Nu pot să-mi asum să fiu manager. Nu prea mai am timp” a fost mesajul transmis de Ion Țiriac la „Prietenii lui Ovidiu”, conform Gazeta Sporturilor.

Ion Țiriac, donație pentru sportul de masă din Brașov
Săli de sport care să fie folosite în principal de copii, apoi să fie și închiriate.
Copiii până la 12 ani gratis, echipele de copii până la 13 ani gratis, patinaj artistic gratis, patinaj viteză gratis. Iar două ore pe zi la public. Și le dau pe 49 de ani. Le dau cheia în mână. Mai bine dau pentru copii decât să dau la Dinamo și nu știu unde sunt”, a mai spus omul de afaceri.

„Fără să fiu megaloman, fără să fiu naționalist sau extra patriot, tare mi-ar conveni să se facă o lege în România. Că 80 la sută din jucători trebuie să fie români. Și-atunci oi avea și-o națională ceva mai bună” a mai spus Țiriac.

Țiriac face Polivalentă de 15.000 de locuri în Otopeni
Iar legat de o Sală Polivalentă, omul de afaceri, fost jucător important de tenis, a răspuns: „Sunt pe drumul bun, bun de tot! O fac francezii în Otopeni. Am teleconferință cu ei! Undeva între 13.000 și 15.000 de locuri. O sală ca asta costă o sută de milioane de euro bune”.

Nu sunt chiar atât de tâmpit să știu ce realizez ce-mi trebuie. Am cinci hectare pentru parking, pentru trei mii de mașini. Plus că trebuie să văd cum scot 15.000 de oameni de acolo noaptea. Plus că au început să lucreze pentru metrou, în doi ani trebuie să fie gata. Sala e gata în doi ani! Nu contează că n-a început”, a mai spus omul de afaceri.

I-a pus miliardarului Ion Țiriac pe masă o ofertă de 12.000.000 de euro pentru una dintre cele mai rare mașini din istoria omenirii!
După o prestigioasă expoziție auto din Statele Unite ale Americii, un om de afaceri i-a pus miliardarului Ion Țiriac pe masă o ofertă de 12.000.000 de euro pentru una dintre cele mai rare mașini din istoria omenirii!

Magnatul a dezvăluit despre ce model din colecția sa este vorba și a spus de ce a refuzat să își vândă autoturismul, deși propunerea primită era una destul de avantajoasă din punct de vedere financiar.
Nu l-am vândut, cu toate că, dacă vă uitați bine, sunt două la fel”. I-a pus miliardarului Ion Țiriac pe masă o ofertă de 12.000.000 de euro pentru una dintre cele mai rare mașini din istoria omenirii!
Ion Țiriac este mândrul proprietar a sute de autoturisme de lux, care conform presei de specialitate se apropie de 100.000.000 de euro ca valoare. Multe dintre exemplarele deținute de fostul jucător de tenis, peste 100 mai precis, pot fi admirate la Muzeul Țiriac Collection, inaugurat în anul 2015, în Otopeni, scrie Pro Sport.

De asemenea, Ion Țiriac este printre puținii din lume, dacă nu chiar singurul, care deține într-o colecție privată toate cele 6 generații de Rolls Royce Phantom.

În ceea ce privește modelul IV de Rolls-Royce Phantom, magnatul din lumea afacerilor deține chiar două exemplare. Și nu unele oarecare. Unul dintre modele i-a aparținut lui Aga Khan al III-lea, Imam al comunității Nizari Ismaili, iar celălalt a fost în proprietatea lui Ernest Hives, director Rolls-Royce, însă înainte a trecut și prin garajul Ducesei de Kent.

Cu primul model menționat de Rolls-Royce Phantom IV, Ion Țiriac a câștigat recent o prestigioasă expoziție auto din Statele Unite ale Americii. Este vorba despre Pebble Beach, competiție în urma căreia prețul autoturismului deținut de Țiriac a explodat.

De altfel, antreprenorul susține că după expoziția din SUA a primit o ofertă de 12.000.000 de euro pentru Rolls-Royce-ul Phantom IV care i-a aparținut lui Aga Khan al III-lea:

„Mie mi s-a oferit pentru Phantom IV – ăsta a fost al lui Aga Khan al III-lea – care a câștigat Pebble Beach, 12 milioane de euro. Nu l-am vândut, cu toate că, dacă vă uitați bine, sunt două la fel: una a fost a prințesei de Kent și alta a lui Aga Khan. Dar aia a câștigat câștigat Pebble Beach.

Automat, când câștigi un Pebble Beach, prețul este dublu”, a dezvăluit Ion Țiriac, pentru canalul de YouTube WoWnews.

Previous Story

(Foto) Accident Brașov. Un autoturism s-a răsturnat pe B-dul Saturn

Next Story

Studentă la Medicină măcelărită cu 60 de lovituri de cuțit. Tatăl studentei ucise a presimţit tragedia şi a încercat să îl sune pe criminal. „Am presimţit, am simţit că ea nu este vie”