Last Updated on martie 21, 2024
Aeroportul Brașov suspină după companiile aeriene care se lasă greu aduse. Doar cu Wizz Air, Aeroportul Brașov anunță doar 9.544 de călători în luna februarie.
35.719 pasageri au folosit Aeroportul Sibiu pe parcursul lunii februarie, conform datelor prezentate de Asociația Aeroporturilor din Sibiu.
62,5% din totalul traficului aerian din România este suportat de Aeroportul Otopeni, conform acelorași date. Astfel cel mai mare aeroport din țară a fost tranzitat în luna februarie de 995 de mii de pasageri, iar numărul total la nivel național a fost de 1,59 milioane.
Un trafic mai bun decât al Aeroportului Sibiu au mai fost în Cluj (203 mii), Iași (141 de mii), Timișoara (65 de mii) și Suceava (45 de mii), scrie Turnul Sfatului.
Aeroportul din Craiova a fost tranzitat în luna februarie de 30 de mii de persoane, în timp ce cel din Brașov a fost tranzitat de 9.544 de călători.
După numărul de călători pe curse interne, după Aeroportul Otopeni (64 de mii), au mai fost frecventate aeroporturile din Cluj (23 de mii), Timișoara (19 mii), Iași (10 mii), Oradea (5.900), Suceava (3.178) și Maramureș (1.697). Pentru curse interne, Aeroportul Sibiu a fost folosit de 8 călători. Mai puțini au mai fost, evident, tot pentru curse private, doar la Arad, unul singur.
Dan Air, răspunsul pentru Braşov
Zilele trecute, BizBraşov.ro publica o declaraţie a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav, Daniel Micu, care anunţa că „Şi Dan Air ar vrea să revină. Primesc tot mai multe semnale din acea parte, dar deocamdată nu am vorbit cu conducerea companiei”.
Şi preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban, declara în urmă cu două săptămâni că, pentru Transilvania Bussines, că: „Mai mult, cred că se va întoarce şi Dan Air peste ceva timp. Am vorbit personal cu oameni din grupul care au legături cu patronii Dan Air şi cred că pot opera şi la Bacău şi la Braşov, fără probleme”.
Marţi, 19 martie, BizBraşov.ro l-a contactat pe Ian Matt David, CEO-ul Dan Air, pentru a confirma spusele celor doi oficiali implicaţi în conducerea şi administrarea Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav. Întrebat dacă Dan Air are în plan întoarcerea la Braşov, şeful operaţional al companiei aeriene româneşti care a deschis aeroportul din Braşov a fost extrem de concis în declaraţii: „Minciuni. Nu există aşa ceva. Nu am discutat nimic cu nimeni din conducerea Aeroportului Braşov. Şi nici nu intenţionăm să deschidem sau să menţinem vreun dialog”.
Reamintim, Dan Air a fost prima companie aeriană care a operat de la noul aeroport din Braşov, la momentul la care acesta a fost deschis, la 15 iunie 2023. Invocând în principal problemele generate din cauza programului orar redus de la aeroport (12 ore, impuse de ROMATSA), compania aeriană a decis să-şi mute baza la aeroportul din Bacău. (BizBraşov.ro)