Miliardarul brașovean Ion Țiriac : „Eu oameni săraci încă n-am văzut! Iar cei care nu pot să pună mâna pe-o mătură, aia e treaba lor!”

Last Updated on martie 21, 2024 Miliardarul brașovean Ion Țiriac : „Eu oameni săraci încă n-am văzut! Iar cei care nu pot să pună mâna pe-o mătură, aia e treaba lor!” 1

Miliardarul brașovean Ion Țiriac  (84 de ani) este unul dintre cei mai bogați oameni din România, cu o avere de peste un miliard de euro. Afaceristul a vorbit în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu” despre banii pe care-i are, despre avioane și piloți și a transmis și un mesaj clar tuturor.

Țiriac a susținut într-un interviu acordat pentru GSP, că pentru el satisfacția nu vine din acumularea de bunuri materiale, ci din contribuția adusă: “Ajung la Steve Jobs! Mă uit la camera asta cu patru pereți și-mi spun ăștia că o să mor. Ce-am făcut în viața asta? Mulți îmi zic că am făcut mult, mult de tot. Dar n-aș mai face la fel.”

Marele regret al lui Ion Țiriac
Lipsa timpului petrecut alături de familie și prieteni, marele regret al lui Ion Țiriac: “N-am avut timp pentru familie, pentru prieteni și-mi spun că nici cămașa asta n-o mai iau cu mine mâine. Ăsta este rezultatul! Nu este macabru, asta este realitatea!”
Țiriac, despre bogăție și sărăcie: “Bogăția, sărăcia… Niște noțiuni pe care în ziua de astăzi nu prea le avem. Eu oameni săraci încă n-am văzut! Iar cei care nu pot să pună mâna pe-o mătură, aia e treaba lor!”, a spus Țiriac, subliniind: “Eu n-am plecat de la mătură, dar am pus zeci de mii de metri pătrați de mochetă. De fiecare dată când organizam Cupa Davis și-aveam și respectabila vârstă de 40 de ani. Și puneam singur mocheta. Cum o făceam eu nu făcea nimeni. Iar dacă nu făceam eu, nu ieșea ca lumea.”

Ion Țiriac spune că Simona Halep nu ar trebui să joace la Miami: „Acolo sunt vreo 20 de fetițe de peste 1,80 metri, care servesc cu 200 km/h”
Am acest privilegiu ca domnișoara Halep să vină și să mă întrebe. Dar orice îi spun, ea face absolut de capul ei. Rar, rar m-a ascultat. Și din când în când, când m-a ascultat, a făcut bingo! Nu atât că sunt deștept eu, dar am 60 de ani de când sunt în sportul ăsta.

Halep trebuie s-o ia foarte încet cu revenirea pentru că a uitat ce înseamnă «fifteen-love»», «thirty-all», «Game Halep!» sau game aialaltă! Un an jumătate înseamnă o viață întreagă.
Aș sfătui-o, deși s-a antrenat tot timpul, să se gândească dacă e mai bine să înceapă doar pe zgură. Mai e doar un turneu pe hard, la Miami. Iar acolo sunt vreo 20 de fetițe între 18 și 21 de ani, de peste 1,80 metri, care servesc cu 200 km/h. Eu aș juca cinci ore în fiecare zi pe zgură!”, a spus Ion Țiriac în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

Simona Halep, după sfatul pe care i l-a dat Ion Țiriac: „A fost o decizie din impuls”
Imediat după decizia TAS, cei de la Miami m-au întrebat dacă doresc un wildcard. A fost o decizie de minut. Mă bucur că am luat decizia să vin aici, chiar dacă nu eram foarte pregătită pe partea de tenis. În ultimele luni a fost greu, din punct de vedere mental, să mă antrenez. Dar am fost aproape, am fost la un nivel OK. E o bucurie să revin pe teren la un turneu așa de mare.

Poate că era o decizie mai realistă și mai potrivită să revin pe zgură. Dar eu am reacționat din impuls, la emoție. Dar mă bucur că am luat această decizie.

Știu că poate m-am grăbit. M-am aruncat puțin la un nivel foarte, foarte înalt, dar nu a fost atât de rău. Paula a jucat un tenis la un nivel foarte ridicat, dar eu am fost destul de aproape. Așa că mă bucur tare mult că am venit. După primele mingi, chiar nu am mai avut emoții și am retrăit meciurile pe care le făceam în trecut”, a spus Simona Halep, potrivit digisport.ro.

Previous Story

Cum a răspuns brașoveanca Dana Nălbaru, după ce a fost acuzată de o fană că nu se îngrijește. ”O să te lase și soțul”. Ce replică a dat fosta cântăreață

Next Story

Aeroportul Brașov: doar 9.544 de călători în luna februarie. Peste 35 de mii de pasageri la Aeroportul Sibiu