Brașov. S-au trezit cu doi câini agresivi în pensiune. Ce amendă a primit proprietarul câinilor

Last Updated on martie 4, 2024 Brașov. S-au trezit cu doi câini agresivi în pensiune. Ce amendă a primit proprietarul câinilor 1

Jandarmii brașoveni au fost sesizați vineri, 1 martie, printr-un apel 112 că în incinta unei pensiuni situată pe strada 13 Decembrie din municipiul Brașov se află doi câini agresivi.

La sosirea echipajului de jandarmi la locul indicat, cele sesizate s-au confirmat, câinii fiind găsiți pe un hol în interiorul pensiunii.
La scurt timp după sosirea jandarmilor, au ajuns și proprietarii câinilor care au declarat că erau în căutarea lor. Aceștia au fost sancționați în baza prevederile OUG 55 din 2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi (republicată) cu amendă în valoare de 1500 lei

și li s-a pus în vedere să supravegheze atent animalele și să respecte legislația, având în vedere că în data de 20 februarie aceștia au mai fost sancționați cu amendă în valoare 1500 lei pentru aceeași contravenție”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Luiza Dănilă, conform mytex.ro.
Reamintim proprietarilor de câini din rase periculoase sau care sunt agresivi că este important să respecte legislația în domeniu, în vederea evitării oricăror incidente nedorite”, a adăugat sursa citată.

De ce câinii de talie mică sunt mai agresivi decât cei mari
Ai observat că, de obicei, cățelușii sunt mai gălăgioși și mult mai agresivi decât câinii mari? Iată explicația!

Câinii de talie mică pot fi percepuți ca fiind mai agresivi din cauza tendinței naturale de a manifesta o atitudine mai protectoare și de a fi mai vocali în situații de stres sau în prezența străinilor. Totuși, această percepție poate fi influențată și de faptul că acești câini sunt adesea tratați diferit față de cei de talie mare, fiind tolerați să aibă comportamente pe care proprietarii nu le-ar accepta de la un câine mai mare.

În plus, câinii de talie mică pot fi mai predispuși să se simtă amenințați și, ca urmare, să reacționeze mai agresiv în situații în care se simt în pericol sau nesiguri. Acest lucru poate fi rezultatul dimensiunilor lor reduse și a tendinței de a se simți vulnerabili în fața altor câini sau a oamenilor, notează Discover Magazine, conform DC News.

Așadar, iată doar câteva dintre posibilele motive pentru care rasele de câini mici latră mai mult sau atacă și mușcă mai des decât câinii de talie mijlocie și mare:
– dorința de a se impune (impulsul violent vine dintr-un complex de inferioritate)
– vor atenție
– câinii mici se simt deseori intimidați de înâlțimea oamenilor dar și a câinilor mari
– sunt hipertensivi
– au mai multă energie

Previous Story

Video Brașov. Șofer prins cum conduce un BMW cu 275 km/h. Mesajul polițiștilor: „Am decis să-ţi oferim un „permis de odihnă” timp de 120 de zile”

Next Story

Irina Mella Burlacu, plecată de la Braşov, acum devenită milionară. „Să ne plângem mai puţin şi să facem mai mult”