Last Updated on februarie 18, 2024
Un șofer abia își parcase mașina, când a apăsat din greșeală pedala de accelerație. Soția lui, care abia coborâse a căzut, iar autoturismul a intrat prin vitrină în restaurant, distrugând mai multe mese și scaune. Atât șoferul, cât și copilul său, aflat pe bancheta din spate a mașinii, au scăpat teferi. Bărbatul va trebui să achite pagubele provocate.
Momentul în care șoferul de 48 de ani, din Cluj, a intrat cu mașina în restaurant din stațiunea Băile Herculane, a fost surprins de camerele de supraveghere. În imaginile surprinse se observă cu bărbatul dărâmă peretele, distruge mesele și restaurantele din calea sa, apoi se oprește în alt perete. Valoarea pagubelor create nu se știe încă, dar din imagini se poate observa că distrugerea este imensă. Din fericire, în restaurant, nu se afla nimeni la momentul dezastrului.
Mai mult decât atât, șoferul se afla în mașină cu o minoră. Atât minora, cât și șoferul, nu au fost răniți, informează stirilekanald.ro. „Ieri, la ora 16.00, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați despre faptul că o persoană a intrat cu autoturismul în restaurantul unui hotel din localitate.
Din verificările efectuate s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 48 de ani din județul Cluj se afla staționat cu autoturismul în parcarea privată a hotelului respectiv, din neglijență, ar fi accelerat autoturismul, moment în care a pătruns cu acesta pe ușa de acces în interiorul restaurantului, distrugând mai multe mese și scaune, precum și alte bunuri”, se arată în comunicatul transmis de autorități.
Camerele de supraveghere au surprins și momentul în care bărbatul calcă accelerația autoturismului. În imagini se observă cum, cu puțin timp înainte de dezastru, o femeie coboară din mașină și încearcă să ia ceva din autoturism. Când mașina este accelerată, femeie este dărâmată pe jos.
După ce a fost lovită, femeia s-a ridicat singură. „În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterio r”, se mai arată în comunicatul transmis de autorități.
„Troc” între polițiști și un șofer tras pe dreapta în comuna Vulcan: 2,61 mc de lemn de foc la schimb cu o amendă
Polițiștii au identificat și confiscat în comuna Vulcan, județul Brașov, o cantitate de material lemnos, care era transportată fără îndeplinirea condițiilor de legalitate.
Ieri, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești, au oprit, pentru control, o autoutilitară, care circula pe DJ 112B, în localitatea Vulcan.
Cu ocazia verificării materialelor transportate, polițiștii au constatat că conducătorul auto, un bărbat de 33 de ani, transporta lemn de foc, pentru care nu deținea aviz de însoțire din care să rezulte proveniența acestuia.
În acest context, în cauză s-a dispus confiscarea materialului lemnos, în cantitate de 2.61 mc lemn de foc, de esență fag, care a fost predat în custodia reprezentanților ocolului silvic competent teritorial.