Video Brașov. Sala Polivalentă prinde contur. Filmare aeriană cu drona

Last Updated on noiembrie 27, 2023 Peste 3 ani, brașovenii se vor putea bucura de noua Sală Polivalentă, care se construiește în Bartolomeu.  Compania MIS Grup din Bistrița Năsăud, care este liderul asocierii de constructori ce derulează proiectul Sălii Polivalente din Brașov, a efectuat recent o „inspecție aeriană” pe deasupra șantierului Imaginile care surprind stadiul lucrărilor au fost împărtășite apoi cu publicul larg, scrie Biz Brasov.

Potrivit constructorului, lucrările sunt în grafic și vor fi finalizate în 2026, când este termenul contractual.

Video Brașov. Sala Polivalentă prinde contur. Filmare aeriană cu drona 1

Valoarea investiţiei este de 356,7 milioane de lei, iar Polivalenta va avea o capacitate de 10.075 de locuri în condițiile unei utilizări flexibile, destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale și nu numai. În plus, în cadrul complexului sportiv va fi amenajată și o sală de antrenament și încălzire, dotată la rândul ei cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.158 locuri.

Subsolul Sălii Polivalente va asigura accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și va găzdui vestiare, săli de recuperare, grupuri sanitare, sală de forță, cabinete medicale, precum și o sală de antrenament și depozite pentru echipamente sportive. Adițional, vom regăsi aici spații tehnice, de depozitare, adăpost protecție civilă, depozite deșeuri și de aprovizionare pentru serviciile publice.

Parterul Complexului Sportiv este nivelul unde vor fi realizate accesele în clădire pentru public. Regăsim aici spații comerciale și servicii de bar, iar distribuția spectatorilor în tribune și loje va fi asigurară pe verticală pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1, conform brasov.net.

Mezaninul este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare și două zone cu logii pentru acces în exterior, o zonă cu patru săli de conferințe (două de 129 locuri și două de 60 locuri), baruri și garderobe.

Etajul 1 va fi alocat atât publicului, cât și persoanelor VIP și presei.

Adrian Veștea: Brașovul merită o Sală Polivalentă de nivel european! Şi o va avea!

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov a precizat că toți cei implicați în acest proiect l-au asigurat că lucrările sunt în grafic, iar locuitorii Brașovului vor beneficia de un complex multifuncțional modern cu peste 11.200 de locuri, care va găzdui evenimente sportive şi culturale, dar şi conferinşe şi congrese.

Am avut o discuție productivă cu echipa de proiectare, constructorii și conducerea Companiei Naționale de Investiții despre progresul construcției sălii polivalente din Brașov, o investiție de peste 350 de milioane de lei.

Toți cei implicați în acest proiect m-au asigurat că lucrările sunt în grafic, iar în cel mult doi ani, locuitorii Brașovului vor beneficia de un complex multifuncțional modern cu 11.233 de locuri.

Această sală va putea găzdui competiții sportive de nivel național și internațional, precum și evenimente culturale, conferințe și congrese„, a transmis Adrian Veştea, citat de newsbv.ro.

Previous Story

Se construiește stadion nou în Brașov? Stadionul Tineretului va fi demolat. În locul lui va fi costruită o nouă arenă, cu 10.000 de locuri. Cât de repede vor respinge consilierii locali noul stadion?

Next Story

Brașov. Allen Coliban: „Vă invit pe toți joi, 30 noiembrie, la 17.30, în Piața Sfatului să aprindem împreună bradul și iluminatul de sărbători. Tot atunci, deschidem oficial Târgul de Crăciun”