Frâna Aeroportului Brașov? El lucrează la ROMATSA, soția la Aeroportul Otopeni

Last Updated on noiembrie 23, 2023 Situație complicată la Aeroportul Brașov, momentan fiind un vid de putere, după demiterea lui Alexandru Anghel, directorului Aeroportului de către membrii Consiliului de Administrație. Lucrurile sunt bizare dacă luăm în calcul că Ștefan Micu, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Brașov, este angajat ROMATSA iar soția acestuia lucrează la Aeroportul Otopeni.

Consiliul de Administrație al Aeroportului Brașov a fost convocat să ofere explicații în comisia juridică a Consiliului Județean Brașov. Solicitarea, adresată de către directorul aeroportului, Alexandru Anghel, de constatare a stării de incompatibilitate a președintelui CA, Ștefan Micu, a fost inclusă în ordinea de zi a comisiei la cererea consilierului județean USR Marius Stoianovici, scrie Monitorul Expres.

Aeroportul Brașov

În adresa directorului aeroportului se semnalează faptul că domnul Micu Daniel Ștefan, președintele CA, se află într-o stare de incompatibilitate, deoarece este angajat la ROMATSA. Acest aspect contravine contractului de mandat încheiat cu Consiliul Județean, care stipulează clar că „mandatarului îi sunt interzise orice fel de activități în beneficiul unor regii autonome/întreprinderi concurente cu același domeniu de activitate sau care se află în relații de comerț, cu regia autonomă. Nerespectarea acestei prevederi duce la încetarea mandatului.”

Întrebat de către consilierul județean dacă la data semnării contractului era angajat al ROMATSA și dacă mai este și în prezent, domnul Micu a recunoscut acest fapt, susținând că nu încalcă prevederile contractului deoarece „relația cu ROMATSA nu este una comercială”. Cu toate acestea, există o factură cu TVA emisă pentru AIBG de către ROMATSA, iar cele două regii au același cod CAEN.

În plus, la întrebarea consilierului județean Ovidiu Paraschivescu referitoare la locul de muncă al soției sale, președintele CA a declarat că aceasta este angajată a Aeroportului Otopeni. Această situație contravine, de asemenea, contractului, deoarece astfel de activități la regii sau întreprinderi concurente sunt interzise și rudelor membrilor CA până la gradul IV de rudenie.

Directorul Aeroportului Internațional din Bacău: „Lumea să aibă încredere în profesionistul Alexandru Anghel. Cel mai bun rezultat pentru Brașov vine în timp, iar schimbarea directorului aeroportului nu este o soluție”

Operaționalizarea Aeroportului din Brașov a fost o provocare enormă, iar ce a reușit Alexandru Anghel (n.r. directorul demis al Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav) acolo este în urma unui efort imens. Îmi amintesc când, în 2018, am vizitat terenul unde urma să apară terminalul aeroportului, era un câmp plin de bălării.

Și I-am urat succes lui Anghel, care a reusit un lucru foarte important la Brașov. Am auzit că se intenționează să fie schimbat, dar schimbarea directorului nu este soluția. Eu, cu 20 de ani de experiență în aviație, am luat un aeroport 100% funcțional în februarie anul acesta (n.r. Bezniuc a fost numit director la Bacău în februarie 2023) și mi-au trebuit 6 luni să reclădesc încrederea și să se vadă aceste rezultate.

Am avut și ajutor de la Consiliul Județean. Lumea să aibă încredere în profesionistul Alexandru Anghel, în aviație cel mai bun rezultat vine în timp, o destinație se obține în 6 luni de discuții, nu peste noapte. Iar la Brașov este un aeroport absolut nou”, a declarat  Radu Bezniuc, directorul Aeroportului Bacău pentru Biz Brașov.

Aeroportul Brașov. Când se va amortiza investiția de 140 de milioane de euro

Europa Liberă s-a întrebat în cât timp va fi amortizată investiția de 140 de milioane de euro (120 de miliioane de euro din bugetul local, plus 20 de milioane de euro din cel național).

Alexandru Anghel, (încă) directorul Aeroportului Brașov, a răspuns pentru sursa citată: „În aproximativ 25 de ani”, dar cu condiția creșterii semnificative a numărului de aterizări și decolări. El a punctat că, potrivit planului de afaceri, perioada de amortizare a investiției a fost stabilită la 35 de ani.

Pe acest subiect, Matt Ian David, CEO-ul Dan Air, a menționat: „Dacă stau să se bazeze pe două zboruri pe zi, în cazul ăsta o investiție de 120 de milioane de euro din bani locali cred că se recuperează în 50 de ani”. Respectivul susține că, pentru a fi pe zero, Aeroportul Brașov ar avea nevoie de 12 zboruri pe zi.

Contactat de Europa Liberă, Adrian Veștea, fostul președinte al Consiliuliui Județean Brașov – în prezent ministru al Dezvoltării, a afirmat: „Astăzi sunt ministrul Dezvoltării, am plecat în momentul în care am finalizat acest obiectiv; acest obiectiv are un cu totul alt management. Rugămintea mea este să vă adresați factorilor responsabili pentru a vă da toate lămuririle necesare, astfel încât să fiți statisfăcut”.

Advertisements
Previous Story

Poiana Brașov. S-au vândut primele 2.000 de abonamente pentru festivalul MASSIF

Next Story

Brașov. Doi părinți au fost arestați după ce și-au bătut copilul de 4 ani pentru că nu era cuminte la grădiniță.  Copilul a ajuns la spital