Aeroportul Brașov vrea să plătească operatorii aerieni după ce a pierdut Dan Air, plătiți generos de Aeroportul Bacău. „Vom face demersurile care se impun și vom discuta cu toate autoritățile să mărim programul la 24 de ore”

Last Updated on noiembrie 3, 2023 Consiliul Județean Brașov anunță începerea demersurilor pentru a da bani companiilor aeriene să introducă noi zboruri de pe Aeroportul Brașov. Așa cum a procedat Aeroportul Bacău cu Dan Air.

La Bacău, Consiliul Județean a oferit aeroportului din localitate un ajutor de minimis de 600.000 euro, pentru atragerea de operatori, iar primii care au fost racolați sunt cei de la DanAir, atrași și de programul de 24/7 de la Bacău, scrie Biz Brasov.

Aeroportul Brașov vrea să plătească operatorii aerieni după ce a pierdut Dan Air, plătiți generos de Aeroportul Bacău. „Vom face demersurile care se impun și vom discuta cu toate autoritățile să mărim programul la 24 de ore” 1

Între timp, sunt inițiate demersuri pentru prelungirea programului la 24 de ore.

„Vom face demersuri, de așa manieră încât într-o perioadă nu foarte îndepărtată de timp – ați văzut că primul pas ne-a ieșit, în sensul că programul aeroportului s-a mărit la 16 ore – vom face demersurile care se impun și vom discuta cu toate autoritățile să mărim programul la 24 de ore,

timp în care probabil că ne vom permite să intrăm și pe un ajutor de minimis, în  sensul că vom aloca sume de bani pentru destinații noi, de așa manieră încât brașovenii să se bucură și de alte destinații față de cele cu care au fost obișnuiți”, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, citat de Radio Brasov FM.

Acordarea acestui ajutor are drept scop stimularea companiilor aeriene pentru creşterea traficului de pasageri şi a numărului de destinaţii operate, aşa cum se întâmplă în cazul altor consilii judeţene din ţară care deţin aeroporturi.

Consiliul Judeţean Braşov urmează să definitiveze procedura după care poate fi acordată schema de ajutor de minimis pentru susţinerea activităţii operatorilor aerieni pe Aeroportul Braşov, iar în acest sens este nevoie de acceptul Comisiei Europene.

Acordarea acestui ajutor care are drept scop stimularea companiilor aeriene în vederea creşterii traficului de pasageri şi a numărului de destinaţii operate, aşa cum se întâmplă în cazul altor consilii judeţene din ţară care deţin aeroporturi, se va realiza şi la Braşov, imediat ce vor fi parcurse toate etapele prevăzute de lege.

Avem încredere că judeţul Braşov are toate atuurile necesare din punctul de vedere al dezvoltării economice, al potenţialului turistic, al interesului manifestat deopotrivă de mediul de afaceri şi de cetăţeni în a utiliza facilităţile aeroportuare, astfel încât să fie ofertant pentru operatorii aerieni români şi străini”, a încheiat preşedintele CJ Braşov, conform mytex.ro.

Previous Story

Alte probleme la Aeroportul Brașov. Mai multe zboruri ale Dan Air au așteptat în aer zeci de minute din cauza unui senzor. ROMATSA a „atras atenția atât Aeroportului Brașov, cât și UTI asupra necesității urgentării finalizării activităților ce le revin”

Next Story

Accident Brașov. Un șofer a zburat cu mașina pe trotuar și a distrus un stâlp, lângă Piața Sfatului. O maşină a ars aproape complet vineri seara la Sfântu Gheorghe (Video)