Last Updated on octombrie 9, 2023 Românii au resimțit deja, în ultimele ore, răcirea anunțată de meteorologi. Vremea s-a schimbat iar temperaturile au scăzut simțitor de la o oră la asta.
De exemplu, ieri, pe litoral, după ce românii s-au bucurat de o adevărată zi de plajă, cu 27 de grade în termometre, spre seară, aceștia au avut parte de o furtună puternică de nisip care a făcut ravagii.
(foto arhiva)
Ca din senin, puțin după ora 16, vântul a început să bată cu putere. A ridicat nisipul de pe plajă, iar prin perdeaua formată marea abia dacă se mai putea vedea. De altfel, până la ora 23, aproape toată țara a fost sub avertizare de cod galben de vreme rea iar vântul a fost cel care a creat probleme. A suflat cu 55-60 km la ora iar la rafală a ajuns chiar și la 70, 80 km la oră, anunță Antena 3.
Mai mulți copaci au fost smulși din rădăcină și puși la pământ. În cădere, unii au rupt cabluri electrice și au distrus un loc de joacă din oraș. Din fericire niciun copil nu se afla în interiorul spațiului de joacă în acel moment. De asemenea, mai multe mașini au fost avariate. În plus autoritățile portuare au fost solicitate să intervină după ce câțiva pescari aflați pe o barcă au cerut ajutor în apropierea portului Constanța. În cele din urmă aceștia au ajuns singuri la mal.
Iar vremea rea s-a făcut simțită în toată țara. Nu doar cu temperaturi scăzute și cu furtuni de nisip, ci chiar cu zăpadă. Locuitorii din Câmpulung Moldovenesc s-au bucurat de un adevărat episod de iarnă.
”Dragi prieteni, la noi ninge!”, au scris reprezentanții unui hotel din Câmpulung Moldovenesc, postând un video cu primii fulgi de zăpadă din acest an.
Allen Coliban: În 15 noiembrie, Poiana Braşov va fi pregătită pentru schi
În 15 noiembrie, domeniul schiabil din Poiana Braşov trebuie să fie pregătit pentru sezonul de iarnă 2023 -2024. Anunţul a fost făcut vineri, 6 octombrie, de primarul Braşovului, Allen Coliban, când edilul a menţionat şi faptul că în această perioadă se negociază preţurile cu Ana Teleferic (societatea lui George Copos, care deţine, împreună cu municipalitatea braşoveană, instalaţiile de transport pe cablu), anunță G4Media.
„Suntem în plin proces de pregătire a sezonului de schi 2023 -2024, operatorul cu care Primăria are contract – Comprest SA – are termen ca până la jumătatea lunii noiembrie să finalizeze tot ceea ce înseamnă funcţionarea instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale, montarea elementelor de siguranţă, realizarea semnalizărilor, ratracurile să fie funcţionale.
Sperăm ca anul acesta în masivul Postăvarul să vină iarna mai repede decât sezonul trecut, iar braşovenii şi turiştii să aibă posibilitatea să schieze mai mult decât în sezonul precedent. Urmează discuţiile cu operatorul de transport pe cablu pentru a aproba tarifele de transport.
Obiectivul nostru în această negociere este să avem acele tarife care să permită cât mai multor iubitori ai sporturilor de iarnă, mai ales braşoveni, să se bucure de cel mai bun domeniul schiabil din România”, a declarat primarul.