Lufthansa la Aeroportul Brașov, se decide în decembrie. „Noi am propus un avion Airbus, care are 180 – 200 de locuri. La Sibiu, ei zboară cu un avion cu o capacitate de aproximativ 90 de locuri”

Last Updated on octombrie 26, 2023 Lufthansa își face calculele pentru Aeroportul Brașov, anunță Răzvan Dencescu, director executiv al Kron-Tour Lufthansa City Center. Anunțul zborurilor ar urma să fie făcut în luna decembrie.

Sunt luate în calcul una dintre destinațiile Munchen sau Frankfurt. „Este foarte bine, deoarece de acolo sunt legături către toată lumea”, a explicat Dencescu, potrivit Biz Brașov.

Lufthansa la Aeroportul Brașov, se decide în decembrie. „Noi am propus un avion Airbus, care are 180 – 200 de locuri. La Sibiu, ei zboară cu un avion cu o capacitate de aproximativ 90 de locuri” 1

Decizia Lufthansa este legată de identificarea unei aeronave disponibile cu rotația potrivită, iar extinderea programului Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav de la 12 la 16 ore ar putea face acest lucru mult mai ușor posibil.

„Noi am propus un avion Airbus, care are 180 – 200 de locuri. La Sibiu, ei zboară cu un avion cu o capacitate de aproximativ 90 de locuri”, mai spune Dencescu.

Totodată, Răzvan Dencescu a precizat că este puțin probabil ca avioanele companiei FlyLili să zboare din decembrie de pe Aeroportul Brașov, deși aceasta anunțase ca foarte posibilă această situație.

Dar intenția este foarte clară de a efectua zboruri de la Brașov, de anul viitor. Va fi o experiență de zbor diferită deoarece cabina de zbor va fi una ultramodern”, a mai spus Dencescu.

Braşovul nu e pe „radarul” Air France

Oficialii companiei aeriene Air France au declarat pentru publicaţiile specializate în domeniul aviaţiei, invitate la evenimentul care a marcat cei 90 de ani ai companiei, că aeroportul din Cluj Napoca este pe lista de potenţiale destinaţii către care compania aeriană franceză va anunţa rute noi.

Bas‘t Hoof, manager general pentru regiunile Alpi şi Europa Centrală al grupului Air France-KLM, a afirmat pentru Boarding Pass că o rută între Paris CDG şi Cluj Napoca va fi lansată, însă nu în anul 2024, scrie bzb.ro.

Al doilea cel mai mare oraş din România este „o destinaţie des solicitată şi de către partenerii noştri locali”, a declarat oficialul grupului Air France-KLM. Dar, Air France se confruntă, în prezent, cu o criză de piloţi şi cu întârzieri în livrarea avioanelor de tip Airbus A220, iar din acest motiv expansiunea reţelei de rute a companiei aeriene franceze nu are loc în ritmul dorit de grupul Air France-KLM, a explicat acesta.

Întrebat despre aeroportul din Braşov, Răzvan Răduţ, managerul de vânzări al Air France-KLM în România, a afirmat că nu au existat discuţii directe între Air France şi autorităţile locale din Braşov.

Însă, susţin cei de la Boarding Pass, directorul aeroportului din Braşov ar fi purtat discuţii la ambasada Franţei din Bucureşti despre o posibile zboruri între Paris şi Braşov, dar la acestea nu au participat reprezentanţi ai companiei aeriene.

Advertisements
Previous Story

O femeie din Brașov drogată a fugit la poliție să se plângă că are halucinații. „I-a creat femeii stări de halucinație, în urma cărora s-a speriat și a fugit pe jos”,

Next Story

Ceartă la un bloc din Brașov din cauza unei antene 5 G. „Eu am doi copii mici, nu ştiu cum îi afectează. Distanţa între apartamentul meu, mai exact camera în care dorm şi antena respectivă e de aproximativ 6-7 metri”