Brașov. Ziua Multiculturalităţii. Muzică, dansuri, cântece, costume şi tradiţii din întreaga lume, în Piaţa Sfatului

Last Updated on octombrie 5, 2023 Brașovenii și turiștii sunt invitați duminică, 8 octombrie, în Piaţa Sfatului, de la ora 11,00, la Ziua Multiculturalităţii.  Reprezentanţi ai unui număr de 25 de ţări din lume, stabiliţi în România, vor oferi publicului braşovean dansuri şi cântece tradiţionale, îşi vor prezenta ţara, costumele populare, cultura în cadrul celei de a zecea ediţie, aniversară, a Zilei Multiculturalităţii în Braşov.

“Ca în fiecare an, semnătura festivalului este ‘paşaportul multicultural’. Vizitatorii la eveniment vor primi gratuit câte un ‘paşaport’, iar de la fiecare stand de ţară vor putea obţine ‘vize’ direct de la cetăţenii străini şi de la ambasadorii şi personalul consular prezent la eveniment.

Brașov. Ziua Multiculturalităţii. Muzică, dansuri, cântece, costume şi tradiţii din întreaga lume, în Piaţa Sfatului 1

Într-o singură zi, braşovenii vor putea ‘obţine viza’ de călătorie din următoarele ţări: China, Japonia, Indonezia, Peru, Egipt, Siria, Republica Dominicană, India, Ucraina, Venezuela, Iran, Filipine, Sri lanka, Taiwan, Liban, Bangladesh, Algeria, Columbia, Nigeria, Zambia, Coreea de Sud, Haiti, Republica Moldova, Cuba, Ecuador”, se arată într-un comunicat remis, miercuri, de organizatori – Centrul de Integrare pentru Migranţi Braşov, potrivit Agerpres.

De asemenea, vizitatorii vor putea să obţină şi ‘vize umanitare’ de la Agenţia ONU pentru Refugiaţi, Reprezentanţa în Romania (UNHCR), de la Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi (CNRR), Terre des Hommes şi Centrul de Integrare pentru Migranţi Braşov, organizaţii specializate din domeniul umanitar.

Totodată, cei care vor dori vor putea să îşi facă un tatuaj cu henna la unul dintre cele două standuri special amenajate din cadrul evenimentului.

Datorită popularităţii evenimentului, organizatorii au primit în acest an cele mai multe cereri de participare, atât cu expoziţii culturale cât şi cu reprezentaţii artistice din partea străinilor care locuiesc în Brasov, dar şi în alte oraşe din ţară.

Pe scena vor fi dansuri, cantece, muzica, prezentari de tara din: Ucraina, Moldova, China, Columbia, Japonia, Bangladesh, Haiti, Algeria, Peru, Indonezia, Republica Dominicana, India, Cuba, Sri Lanka. Spectacolul pe scena va incepe sambata la ora 12.00 si se va derula pana la ora 18.00, scrie brasov.net.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Bal Vienez la sala de nunți de la Casa Armatei

Next Story

Brașov. Taxă specială pentru mașinile din Centru? Mihai Nanu: „Cum se poate taxa congestia la orele de vârf și de sărbători când se aglomerează Centrul Vechi și Scheiul. ORE DE VÂRF 7:00-9:00 și 15:30-18:00”