Aeroportul Brașov. 9 ore întârziere pentru un avion Dan Air

Last Updated on septembrie 15, 2023 Continuă problemele pentru călătorii care au ales Dan Air. Este a 3-a zi la rând când turiştii stau cu orele în aerogara din Braşov pentru că avioanele Dan Air au probleme tehnice şi din acest motiv zborurile sunt amânate cu ore întregi.

De această dată este vorba despe avionul care trebuia să decoleze în această dimineață de la Braşov către Londra. Avionul care trebuia să decoleze de la ora 8.35 nu a mai zburat iar pasagerii au fost anunţaţi că vor decola abia peste câteva ore bune.

Aeroportul Brașov. 9 ore întârziere pentru un avion Dan Air 1

Reprezentanţii aeroportului spun că e au fost anunţaţi de ieri de Dan Air care a spus că avionul va decola cu 9 ore întârziere, totodată spun că nu a dat şi informaţii despre care este cauza, potrivit brasov.net.

Dan Air a transmis că aeronava este încă la Bruxelles, acolo unde încă se încearcă remedierea defecţiunii care a apărut la avion acum două zile.

Un cititor mytex prezent la Aeroportul Brașov ne-a semnalat că zborul care trebuia să fie astăzi dimineață la ora 9.00 s-a decalat până la ora 17.40, din cauză că avionul acestei companii este defect.

„Oamenii iar au de suferit”, ne-a precizat respectivul pe contul de Facebook MyTex – Știri Online Brașov.

Aeroportul Gatwick a postat, pe propriul site, următorul anunț despre cursa de astăzi, de pe Aeroportul Brașov, a companiei Dan Air:

Aeroportul Brașov. 9 ore întârziere pentru un avion Dan Air 2

Previous Story

(Video) Tren spre Brașov, blocat în gară de grevă. Mai mulți elevi au ținut un show timp de două ore

Next Story

(Video) 4 elevi de la colegiul brașovean Șaguna au câștigat competiția internațională „F1 in Schools”, în Singapore