Last Updated on august 26, 2023 Este alertă națională după ce o explozie puternică a avut loc sâmbătă seara la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița. Potrivit unui prim bilanţ oficial, provizoriu, transmis de Ministerul Sănătăţii, cel puţin o persoană a decedat, iar alte şapte au fost rănite.
„Explozia care a avut loc astăzi la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, a produs rănirea mai multor persoane. Au intervenit echipaje ale Serviciilor de Ambulanță București Ilfov și Dâmbovița și SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au transportat victimele la spitale de urgență din Capitală: Floreasca, Universitar și Bagdasar Arseni.
Din informațiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniți (4 dintre aceștia sunt intubați) și un deces. Cifrele sunt provizorii și le vom actualiza pe măsură ce apar noi informații„, a transmis Ministerul Sănătăţii, conform Observator Tv.
Deflagrația a afectat și câteva case din apropierea stației GPL (gaz petrolier lichefiat). Având în vedere numărul de victime a fost activat Planul Roșu de Intervenție şi a fost trimis un mesaj RO-Alert.
„Această locație nu mai avea voie să vândă carburanți”
Primarul din Crevedia, Petre Florin, afirmă că locul unde a avut loc explozia urmată de incendiu era mai degrabă un depozit de GPL, după ce activitatea de vânzare de carburanţi către cetăţeni a fost suspendată de ISU. ”Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”, explică el.
Primarul din Crevedia, Petre Florin, a declarat, la Digi 24, că echipajele de intervenţie nu pot face mare lucru, întrucât încă arde.”Au scos o cisternă, mai sunt două în incinta care stă să se prăbuşească. E foarte gravă stuaţia. Avem câteva victime, le-au luat pe targă, elicopterul SMURD este şi el aici. Aşteptăm să intervină pompierii. Flăcările se duc spre locuinţe. Sperăm să lichideze cât mai repede”, a spus el.
Primarul a explicat că acolo era mai degrabă un depozit GPL: ”Când am venit eu la primărie, această locaţie avea suspendată activitatea de cei de la ISU, nu mai avea voie să vândă carburanţi la cetăţeni. Dar venea cisterna, încărcau, ştiu ei ce făceau. Cei de la ISU au fost de 2-3 ori în control, dar mai multe informaţii nu deţin. Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”.
El a oferit câteva informaţii pe care le avea despre victime.”Una dintre victime va pleca cu elicopterul SMURD, am înţeles că nu găsesc doi muncitori care erau acolo. Încă nu se ştie dacă au fost azi la muncă. Cei care au fost scoşi de acolo nu se poate vorbi cu ei, sunt pe targă”, a mai spus primarul, conform ziare.com.