Fosta viceprimăriță a Brașovului, Flavia Boghiu, cere Inspectoratului Școlar Județean și Primăriei să găsească o soluție pentru menținerea personalului de îngrijire din creșele municipiului. Într-o postare publicată înaintea protestului programat joi, 24 septembrie, aceasta avertizează că reorganizarea ar putea duce, în unele situații, la alocarea unei singure îngrijitoare pentru două grupe de copii. Inspectoratul susține, în schimb, că urmărește respectarea normativelor și redistribuirea angajaților, fără concedieri.
Flavia Boghiu afirmă că a aflat de la creșa frecventată de fiica sa despre intenția de reducere a personalului auxiliar. Potrivit relatării sale, în unitatea respectivă s-ar fi ajuns deja la o îngrijitoare și o educatoare pentru fiecare grupă, iar noua organizare ar putea diminua suplimentar timpul acordat fiecărui copil. Ea dă exemplul a două grupe cu câte 15 copii, care ar putea ajunge să fie deservite de aceeași îngrijitoare. Acesta este un scenariu semnalat de fosta viceprimăriță, nu o schemă de personal confirmată pentru toate creșele.
Două soluții propuse pentru perioada imediat următoare
Boghiu solicită IȘJ Brașov să analizeze organigramele fiecărei unități și să păstreze suficient personal de îngrijire, prin redistribuirea altor categorii de personal auxiliar, acolo unde este posibil. În paralel, propune ca Primăria să analizeze acordarea unei finanțări complementare pentru cheltuielile de personal care depășesc finanțarea de bază. Ea a anunțat că le va cere colegilor din Consiliul Local să inițieze un proiect de hotărâre, iar eventualele sume să fie prevăzute la o rectificare bugetară.
Ca soluție pe termen mai lung, fosta viceprimăriță susține actualizarea normativelor aplicabile personalului din creșe, pe care le consideră neadaptate organizării actuale a educației antepreșcolare. A afirmat că a discutat și cu parlamentari USR despre posibilitatea unei inițiative legislative, în cazul în care Ministerul Educației nu modifică reglementările. Propunerile nu reprezintă, în acest moment, măsuri adoptate de autorități. Articolul 140 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 reglementează finanțarea complementară, însă posibilitatea concretă de a acoperi din această sursă posturile vizate necesită clarificare administrativă și juridică.
Flavia Boghiu: „Vineri am aflat de la creșa la care este înscrisă fetița noastră, că se reduc posturile pentru îngrijitoare începând de săptămâna următoare. Educatoarea Sarei ne-a explicat cum acum câțiva ani erau două sau chiar trei îngrijitoare și o educatoare la o grupă de copii, acum s-a ajuns la o îngrijitoare și o educatoare per grupă, iar conducerea a anunțat că imediat se pune în aplicare un normativ prin care se reduce și mai mult personalul, putând să se ajungă și la o îngrijitoare la două grupe de copii.
O grupă de creșă este normată la 15 copii, cu vârste cuprinse între trei luni și trei ani. Vă rog să vă imaginați o singură îngrijitoare la treizeci de copii. Ea trebuie să-i schimbe, trebuie să-i pună la culcare, să îi plimbe în brațe, să le dea de mâncare, să se ducă cu ei la baie. Iar copiii de această vârstă tind să nu țină cont de ordine. Mulți copii vor să meargă la baie în același timp în care alții au un tantrum și alții plâng până când varsă.
Lipsa de personal auxiliar, în speța de față îngrijitoare, poate duce la accidente grave, copii care se lovesc, doar pentru că îngrijitoarea nu poate fi în mai multe locuri în același timp. Este absurd să acceptăm asta, ca părinți, ca decidenți, ca societate. Aceste posibile efecte grave trebuie evitate cu orice preț.
Cunosc bine situația creșelor, pe care le-am avut în subordine în mandatul de viceprimar. Deși nu eram încă mamă atunci, am optat pentru păstrarea creșelor în administrarea Primăriei, înțelegând de atunci ce se va întâmpla când vor fi transferate la ISJ.
Absurdul acestei situații de acum derivă din faptul că Primăria Brașov (sunt sigură că și alte primării sunt în aceeași situație) a renunțat să mai administreze creșele și le-a „trimits” la Inspectoratul Școlar Județean, în baza HCL 622/28.08.2026. Luând în administrare creșele, Inspectoratul aplică reglementările în vigoare. Adică un normativ aprobat prin Ordin de ministru (OM 3264/1999) în 1999. În 1999, creșele nu erau instituții din sistemul de învățământ antepreșcolar, erau instituții de îngrijire. Astăzi, creșele sunt instituții de învățământ, pentru că ne-am dat seama că vrem de la copiii noștri să învețe cântecele, poezii, natura înconjurătoare etc. Deci ISJ aplică un Ordin în vigoare, dar care nu a fost actualizat de Ministerul Educației în conformitate cu Legea 198/2023 și în baza cărui Ordin riscăm să punem în pericol sănătatea și siguranța copiilor.
Există soluții și le spun și public aici, pentru ca nimeni să nu cumva să spună că nu le cunoaște:
Pe termen scurt:
– ISJ Brașov (sau din alte județe în care există această situație) analizează machetele de personal și decide că lasă îngrijitoare suficiente la creșe, mută doar din personalul auxiliar de administrare (spălătorese, administrator, magazioner etc).
– Primăria Municipiului Brașov, în baza legii 198/2003, art. 140, (3) lit. c) suplimentează finanțarea complementară și acoperă costurile cu personalul nedidactic care excede finanțarea de bază. Se poate cere în următoarea ședință de CL. Îi voi ruga pe colegii mei din Consiliul Local Brașov să depună un HCL în sensul ăsta, apoi sumele se pot acorda la rectificare.
Pe termen mediu și lung:
– Modificarea Ordinului de ministru de către Ministerul Educației sau dacă Ministerul refuză, depunerea unui proiect de lege. Am discutat cu colegii mei din USR din Parlament în acest sens.
Este o situație frustrantă și absurdă în care se află mii de copii din toată România. O situație care există doar pentru că instituții care ar trebui să conlucreze și să comunice între ele pentru găsirea unor soluții, nu o fac pentru că „se respectă legea”. De parcă legea e cioplită în piatră și nu se poate schimba.
Mâine la ora 17:00, în fața Inspectoratului Școlar Brașov are loc un protest al părinților. Nu pot fi prezentă la protest, fiind în Minister, însă vreau să le spun părinților că sunt alături de ei și că este important ca acest protest să fie cât mai mare. Experiența din administrația locală și centrală mă face să vă confirm faptul că presiunea publică funcționează, iar într-o democrație, societatea civilă este activă și își apără interesele legitime.
Fac apel în calitate de părinte la toate instituțiile enumerate aici să implementeze aceste soluții pe care le-am identificat. Nu există niciun motiv, bugetar sau de alt fel, pentru a le ignora.
Să fim bine! ”
