Școlile din Brașov cu 2 sau 3 schimburi pentru elevi. „Nu a fost construită nici măcar o singură sală de clasă în ultimii 5 ani”

În Brașov s-au construit cartiere noi fără școli iar acum Inspectoratul Școlar nu prea știe ce să facă cu elevii care se înscriu în clasa pregătitoare. Prea multe cereri pentru anumite şcoli şi majoritatea – din circumscripţie. Cu alte cuvinte, cererile trebuie rezolvate, pentru că aşa spune legislaţia: ce vine din circumscripţie este acceptat în prima etapă.

Şcolile 11, 19, 30, 13, cele mai solicitate. Efectul imediat: program în 2 sau 3 schimburi

Școlile din Brașov cu 2 sau 3 schimburi pentru elevi. „Nu a fost construită nici măcar o singură sală de clasă în ultimii 5 ani” 1

Şcolile 11, 19, 30, 13 sunt cele mai solicitate, în acest an, pentru înscrierea la clasa pregătitoare în municipiul Braşov, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ). Altfel spus, şcolile din cartierul Tractorul – aflat în plină expansiune, şi zona Gării, anunță bzb.ro.

Efectul imediat: şi în viitorul an şcolar se va învăţa în 2 sau 3 schimburi, dat fiind că planul iniţial de clase va fi suplimentat.

Peste 90% dintre solicitările la aceste şcoli provin de la părinţi cu domiciliul sau cu rezidenţa în circumscripţia şcolară. În aceste situaţii, suntem nevoiţi să suplimentăm numărul de locuri, astfel încât toţi copiii ai căror părinţi au domiciliul în circumscripţia şcolară să poată fi înmatriculaţi în aceste şcoli.

Asta va duce la supraaglomerarea claselor şi la modificarea programului şcolar în două sau chiar în trei schimburi”, a explicat Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al IŞJ Braşov.

Migranţi + 0 şcoli nou construite = probleme de rezolvat

Problema nu este de ieri-de azi în municipiul Braşov şi nu va fi rezolvată prea curând. „Populaţia şcolară în municipiul Braşov a crescut cu peste 5000 de elevi, în ultimii 5 ani, fenomen cauzat de migraţia populaţiei, atât din alte judeţe, cât şi a celei şcolare către şcoli din municipiul Braşov.

La un calcul simplu, aceasta înseamnă că peste 200 de clase sau grupe de elevi, respectiv copii au apărut nou în municipiul Braşov, în condiţiile în care nu a fost construită nici măcar o singură sală de clasă în această perioadă. Din această cauză, tot mai multe unităţi şcolare din municipiul Braşov se văd nevoite să treacă la programul în două schimburi”, a mai spus Valentin Bucur, conform mytex.ro.

Previous Story

Brașov. Piaţa volantă va ajunge şi în zona Bartolomeu – Avantgarden. Viceprimarul Flavia Boghiu: „Proiectul piețelor volante este un succes! Primele piețe organizate în Răcădău, Schei și Noua, ne arată clar că brașovenii își doresc să aibă acces la fructe, legume și verdețuri de calitate, direct de la producători”

Next Story

Doi frați din Brașov, locul 2 la Raliul Poloniei, juniori. Cel mai bun „spartan” al României: Florica Bărlădeanu, poliţistă în Bran

Close Popup

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

Technical Cookies
In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Save
Accept all Services
Open Privacy settings