Last Updated on aprilie 26, 2023 Cinci persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o prăpastie, în timp ce se afla pe drum spre Poiana Braşov.
„În jurul orei 02.45, poliţiştii Biroului Rutier Braşov au fost sesizati cu privire la faptul că, pe strada Calea Poienii din municipiul Braşov, ar fi avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul.
Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul, care circula spre Poiana Braşov, a părăsit partea carosabilă într-o curbă la dreapta, din dreptul „Turnului Alb”, după care s-ar fi răsturnat într-o prăpastie”, a anunţat, miercuri dimineaţă, IPJ Braşov, conform Stirile Pro Tv.
„Trei dintre victime au fost transportate la spital pentru investigatii medicale, iar 2 dintre acestea au refuzat transportul.
Toate victimele erau conștiente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja, conform mytex.ro.