Last Updated on martie 17, 2023 Primăria Brașov a început amplasarea primelor toalete publice automatizate din cadrul programului municipalității de asigurare a acestor servicii publice în toate zonele intens circulate. Primele 4 au fost deja amplasate în Parcul Tractorul, Parcul Trandafirilor, scuarul Berzei și Livada Poștei, anunță brasov.net.
Primăria Municipiului Braşov: „Am montat primele 4 toalete automatizate în Parcul Tractorul, Parcul Trandafirilor, scuarul Berzei și Livada Poștei. În zilele următoare zile vor fi montate și celelalte două din primul pachet de 6, în Piața Sf. Ioan și pe pietonalul de la Uranus.
Acestea vor fi racordate la rețelele de curent, apă și canalizare, astfel încât în prima jumătatea a lunii aprilie să poată fi puse în funcțiune.
Tot în acest an ne propunem să instalăm alte 8, printre zonele vizate fiind Poiana Brașov, Spitalul Județean, Parcul Timiș -Triaj, Parcul Fartec, parcul Centrul civic și lacul Noua”
În următoarele săptămâni, acestea vor fi racordate la rețelele de curent, apă și canalizare, astfel încât în prima jumătatea a lunii aprilie să poată fi puse în funcțiune.
„Nivelul de civilizație al unui oraș se măsoară și prin calitatea serviciile publice pe care autoritățile le asigură locuitorilor și turiștilor, iar numărul de toalete publice este un astfel de indicator.
Din păcate, în majoritatea parcurilor și zonelor intens circulate din oraș acestea nu există. Prin acest program al municipalității, zonele intens circulate, parcurile, Poiana Brașov vor beneficia de toalete automatizate, cea mai convenabilă variantă din punctul de vedere al costurilor de achiziție, deservire și mentenanță. Sperăm ca primele 6 să fie funcționale până la jumătatea lunii viitoare.
Zonele în care au fost amplasate au fost selectate având în vedere că nu există nici o alternativă pentru aceste servicii în apropiere și am primit, de-a lungul anilor, multe solicitări de la brașoveni.
Toaleta din Parcul Tractorul este unul dintre proiectele câștigătoare în cadrul programului de bugetare participativă. Tot în acest an, ne propunem să instalăm alte 8, printre zonele vizate fiind Poiana Brașov, Spitalul Județean, Parcul Timiș -Triaj, Parcul Fartec, parcul Centrul civic și lacul Noua”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, citat de Monitorul Expres.