Last Updated on martie 28, 2023 Întrebat dacă deschiderea aeroportului de la Brașov va pune bețe în roate Sibiului, directorul aeroportului sibian, Marius Ioan Gîrdea, spune că totul depinde de existența curselor spre destinațiile preferate, frecvența zborurilor și preț.
„E clar că va exista un element de infrastructură care odată utilizat, în regiunea în care e el locat, respectiv zona Brașov, va avea pasageri. Acei pasageri, indiferent din ce motiv s-ar urca la aeroportul Brașov în avion, înseamnă că nu se vor urca de la noi.
Necesitatea de călătorie însă nu depinde de prezența sau absența unui aeroport. Necesitatea există. Și dacă cineva din mijlocul Brașovului dorește să călătorească mâine undeva în Europa, în lume, nu contează, ceea ce făce este următorul lucru: se uită la primul aeroport care asigură conexiunea. Și care poate fi, în ordinea șanselor, aeroportul București (care are cele mai multe frecvențe), aeroportul Cluj (numărul doi la frecvențe și destinații din România) și după aceea cred că se uitau la Sibiu, ca și opțiune.
Acum, odată cu deschiderea aeroportului Brașov, acolo unde vor exista conexiunile care să fie oferite de pe acest aeroport, va fi și el un element în analiza personală a fiecărui călător. Și dacă se vor alinia mai multe elemente, îl va alege pe acesta ca punct de plecare.
Din experiența mea, am concluzionat că sunt patru criterii importante în decizia de unde călătorești. Primul lucru pe care îl cauți este destinația, ca aceasta să existe. Dacă de pe aeroportul București sau Cluj există, și de la Sibiu și Brașov nu, ultimele două aeroporturi nu sunt luate în calcul.
După aceea, dacă există destinația de pe toate cele patru aeroporturi, următorul lucru analizat va fi frecvența. Pentru că în funcție de tipul de călătorie pe care urmează să îl accesez (și aici vorbim de business sau interes personal; cel de business înseamnă în general călătorie pe termen scurt, te-ai dus, ai rezolvat problema și într-o zi, maxim două te-ai întors), dacă tu ai conexiune la o frecvență de zbor de două ori pe săptămână, la un interval de 3-4 zile, în acel moment aeroportul care nu oferă un serviciu de regularitate sau o frecvență necesară tipului de nevoie pe care îl ai tu, iarăși dispare.
Ulterior, zic că apare prețul. Dacă sunt diferențe semnificative, vei merge la aeroportul unde este mai ieftin, și biletele mai ieftine sunt acolo unde este concurență, deci iarăși aeroporturile din București și Cluj sunt în avantaj din perspectiva asta. Și abia al patrulea element e distanța de călătorie.
Adică dacă primele trei sunt cât de cât acceptabile, fără diferențe majore, te vei uita: ”Ok, nu mai vreau să merg o oră jumătate până la Sibiu, la București, sau două ore până la Cluj”, vorbim de cel care ar pleca din Brașov, și va decide să meargă de pe aeroportul Brașov.
Nu cred că traficul va scădea. El e într-un trend de creștere la nivel național. Noi suntem la coada Europei, ca țară, din perspectiva numărului de pasageri. Dacă puterea noastră de cumpărare nu va fi afectată major de inflație și ne vom permite să călătorim, atunci creșterea numărului de călători va fi împărțită între aeroporturi.
Dacă nu ne vom permite să călătorim, atunci poate exista un element de scădere. Dar, ceea ce nu știm noi astăzi, e de unde zboară brașovenii.
Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că cei mai mulți zboară de la București. Pentru că e aeroportul care are frecvențele cele mai multe și prețurile cele mai competitive, datorită concurenței care există pe aeroportul respectiv între operatorii aerieni. Plus că există un transport de serviciu rutier în comun foarte bine pus la punct între Brașov și aeroportul Otopeni” a declarat Marius Ioan Gîrdea, citatd e Sibiu 100%.