Last Updated on ianuarie 17, 2023 Reprezentanții Spitalului de Copii Brașov au transmis un mesaj după ce colega lor a fost ucisă cu sălbăticie, în timp ce dormea.
Spitalul Clinic De Urgență Pentru Copii Brașov: „E multă liniște dar și mai multă durere căci ne-am strâns cu toții, noi ce i-am fost colegi și prieteni din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, Brașov, din nou să deplângem plecarea din mijlocul nostru a colegei noastre Pepene Alexandra Ioana.
A plecat prea repede dar mai ales prea dureros și mult mult prea brutal. Ne-a lăsat înmărmuriți și îndurerați. Ce cuvinte ar putea exprima ceea ce, ea a reprezentat pentru noi toți, dar mai ales pentru colectivul din care făcea parte?
Că era tânără și frumoasă asta am putut vedea și știam cu toții, dar noi mai știam și că frumusețea și delicatețea chipului ei oglindea frumusețea sufletului ei. Știam, în nopțile și zilele pline de zbucium ale secției de hemato-oncologie că o găseai și pe ea liniștită, profesionistă, mereu cu un zâmbet și mai ales mereu cu un cuvânt de speranță pentru copiii atât de bolnavi dar în egală măsură și pentru noi, ceilalți, părinți și medici.
E greu să scriu despre Alexandra la timpul trecut când de fapt mereu credeam, că viitorul îi stă în față. Deși a plecat între stelele ocrotitoare și blânde făptura ei ne va fi mereu alături amintindu-ne că deși putem ucide cu brutalitate frumosul, delicatețea, omenia, bunătatea ele nu vor fi niciodată uitate.
Draga mea, nu te vom uita niciodată dar mai ales nu vom uita dăruirea ta în îngrijirea copiilor.
Dumnezeu să îți ocrotească drumul și calea în Lumină”.
Daniel și Nicu au moștenit, odată cu averea, și vrajba. Se judecau pentru hotarul dintre proprietățile lor. Primul revendica o fâșie de pământ de câțiva centimetri. Înainte, făcuse trei reclamații la poliție împotriva rudelor, care i-ar fi intrat nepermis în curte. Dosarele au fost clasate, ceea ce l-a înverșunat mai mult, anunță Stirile Pro Tv.
Veronica Tătulea, vecină: „Când am aflat, mi-am dat seama că e el, amenința că de mâinile lui moare. Înainte era liniștit, nu era așa…”
Localnicii spun că Daniel era un om dificil. Totuși, nu se așteaptau la o asemenea violență.
Victimă în acest caz este și Alexandra, soția lui Nicu, intrată recent în familie. Tânăra de 32 de ani avea un suflet mare. Își dedicase toată priceperea copiilor bolnavi de cancer.
Recent, postase pe pagina sa de facebook vorbele Maicii Tereza: „Nu toți putem face lucruri mari. Dar putem face lucruri mărunte, cu dragoste mare”.