Braşovul va avea un parc fotovoltaic uriaș. Energie electrică pentru școli, grădinițe, clădiri publice, iluminat dar şi pentru instalaţiile de producere a zăpezii artificiale

Last Updated on ianuarie 14, 2023 Primarul Allen Coliban a anunțat un plan ambițios pentru reducerea costurilor cu energie electrică a clădirilor publice locale. Primăria vrea să construiască un parc fotovoltaic care va asigura 90% din energia electrică necesară pentru şcoli, clădiri publice, iluminat dar şi pentru instalaţiile de producere a zăpezii artificiale.

40 de milioane de lei este finanţarea cerută de Primăria Braşov pentru acest proiect. Administraţia şi-a asumat o ţintă ambiţioasă încă din 2021. Vrea ca în mai puţin de 10 ani să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 55% şi să atingă neutralitatea climatică până în 2050, potrivit Antena 3.

Braşovul va avea un parc fotovoltaic uriaș. Energie electrică pentru școli, grădinițe, clădiri publice, iluminat dar şi pentru instalaţiile de producere a zăpezii artificiale 1

Allen Coliban: Pe 29 decembrie, am depus o cerere de finanțare pentru un viitor parc fotovoltaic al Brașovului.
Acesta ar urma să aibă 30.770 de panouri și ar asigura 90% din energia electrică necesară clădirilor și serviciilor publice din oraș. Școlile, grădinițele, creșele, instituțiile de cultură, iluminatul stradal și chiar producerea zăpezii artificiale din Poiană ar folosi curent produs de noi. Energie verde. Energie gratuită.

Braşovul va avea un parc fotovoltaic uriaș. Energie electrică pentru școli, grădinițe, clădiri publice, iluminat dar şi pentru instalaţiile de producere a zăpezii artificiale 2

Cred că e important, în contextul crizelor energetice și climatice, să facem toate eforturile pentru a obține energie verde, ieftină și nepoluantă.

În septembrie 2021, Brașovul a fost primul oraș din România care și-a asumat niște ținte ambițioase: în mai puțin de 10 ani, va reduce emisiile de dioxid de carbon cu 55% și va atinge neutralitatea climatică până în 2050.
Toate aceste demersuri ne aduc mai aproape de obiectivul “Brașov – Capitala Verde a României”.

Previous Story

FC Braşov şi-a luat atacant din SuperLiga. “Transferul la FC Brașov înseamnă un pas înainte, pentru că este o echipă de tradiție din fotbalul românesc”

Next Story

Director Aeroportul Brașov: „15 iunie rămâne data în care va fi inaugurat”