Braşov, în top 10 cele mai frumoase oraşe din Europa pentru city break-uri

Last Updated on ianuarie 12, 2023 Braşovul a fost inclus într-un top al celor mai frumoase şi accesibile oraşe din Europa alături de capitale europene precum Lisabona, Atena sau Riga, de revista americană Condé Nast Traveller.

Brașovul este o prezență constantă în topurile europene sau mondiale de turism. Ne onorează și ne responsabilizează. Ca administrație locală, facem toate eforturile să le oferim vizitatorilor noștri o experiență memorabilă care să îi convingă să revină ori de câte ori au ocazia.

Braşov, în top 10 cele mai frumoase oraşe din Europa pentru city break-uri 1

Spre exemplu, transformăm Poiana Brașov, stațiunea montană, parte a orașului nostru, într-o stațiune all season, unde se pot practica schiul și mountain biking-ul„, a declarat primarul Allen Coliban, potrivit Antena 3.

Braşovul va deveni mult mai accesibil pentru turiştii străini, asta odată cu deschiderea Aeroportului Internaţional Braşov de anul acesta.

Jurnaliștii americani scriu despre Brașov că este o alternativă la București din punctul de vedere al costurilor, care sunt mai mici și dau ca exemplu prețul unei urcări cu telecabina până în vârful Muntelui Tâmpa, care se ridică la 20 de lei, conform alephnews.ro.

În apropierea Brașovului veți găsi 2 parcuri naţionale (Piatra Craiului şi Bucegi) precum și alte 30 de arii protejate printre care și muntele Tâmpa. Suprafeţele protejate au 27313,7 ha, reprezentând circa 7 la sută din suprafaţa judeţului Brașov.

Previous Story

Allen Coliban: „Până în 2026 vom avea PRIMUL nou spital din Brașov. Brașovul a câștigat finanțarea prin PNRR pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase”

Next Story

Zoo Brașov. Puiul vedetă de maimuță Colobus are două săptămâni și stă toată ziua în brațe. „Când mama își ia un pic de timp liber sau mănâncă, atunci dă puiul în grija partenerului sau altei femele”