Brașov. Avansează lucrările la Sala Polivalentă. Primii 600 de piloți forați au fost turnați. Ce sunt piloții forați

Last Updated on ianuarie 30, 2023 Compania Națională de Investiții – cea care asigură, în cea mai mare parte, finanțarea proiectului de construire a Sălii Polivalente din Brașov, a anunțat că până în acest moment a realizat lucrări de terasare, care au însemnat aproximativ 20.000 de m.c. de excavare și turnare a unui strat de 75 de cm de piatră spartă și balast, pe o suprafață de 17.000 de m.p.

Au fost turnați 646 de piloți forați cu diametre între 500 și 600 de mm și cu o lungime de până la 14 metri. În total, vor fi forați 1.875 de piloți, la o adâncime maximă de 21,5 metri, anunță Monitorul Expres.

Brașov. Avansează lucrările la Sala Polivalentă. Primii 600 de piloți forați au fost turnați. Ce sunt piloții forați 1

După ședința de astăzi urmează ca proiectantul să prezinte în câteva zile o actualizare a soluțiilor pentru acești piloți, având în vedere că în anumite zone s-a constatat că structura terenului este diferită de zonele în care s-a realizat studiul geotehnic inițial. În același timp, și aciditatea apei din pânza freatică este mai mare decât se estimase inițial.

După primirea noilor soluții, va continua forarea piloților, media fiind de 40 pe zi. Având în vedere că se utilizează betoane aditivate pentru sezonul rece, dacă temperaturile nu vor coborî sub -10 grade timp de mai multe zile, lucrările pot continua și în această perioadă.

Conform estimărilor, în aproximativ 30 de zile ar trebui să înceapă lucrările pentru fundația sălii: săpătură, montarea armăturii și turnarea betoanelor.

Primarul Allen Coliban: „Am fost astăzi pe șantierul viitoarei Săli Polivalente. M-am întâlnit cu reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții, ai proiectanților, constructorului și cu diriginții de șantier.

Brașov. Avansează lucrările la Sala Polivalentă. Primii 600 de piloți forați au fost turnați. Ce sunt piloții forați 2

Brașovul are nevoie de infrastructură nouă, modernă pentru sport. Sunt convins că noua sală va fi una dintre investițiile care vor facilita performanța în diverse sporturi.
Suntem în grafic cu Polivalenta. Se lucrează la etapa piloților forați. Din cei peste 1.800 de piloți, aproximativ o treime au fost deja executați. În scurt timp, vom începe lucrul la realizarea fundațiilor.

Brașov. Avansează lucrările la Sala Polivalentă. Primii 600 de piloți forați au fost turnați. Ce sunt piloții forați 3

Termenul de finalizare este 2025. Sala va avea peste 11.000 de locuri și presupune o investiție de peste 356 de milioane de lei, asigurată de CNI”.

Ce sunt pilotii forati?

Instalarea unui pilot / pilon forat de consolidare incepe cu forarea unei gauri verticale in sol, folosind un utilaj special de forat. Masina poate fi echipata cu instrumente de forare special concepute, galeti si gheare pentru a indeparta solul si rocile, potrivit foraj-piloti.ro

Brașov. Avansează lucrările la Sala Polivalentă. Primii 600 de piloți forați au fost turnați. Ce sunt piloții forați 4

Pilotii pot fi gauriti la o adâncime de pana la 60 de metri si un diametru de pana la 2,4 metri. Procesul de forare poate include introducerea unui cilindru de otel temporar sau manson in sol. Aceasta ramane la locul sau in portiunea superioara a gaurii pana cand se toarna efectiv pilotul.

Odata găurit solul, este construita o structura de armătura de otel si coborata in gaura, apoi este turnat beton. Partea superioara a pilotului forat poate fi acoperita cu un picior sau un debarcader langa nivelul solului pentru a sustine structura superioara.

Advertisements
Previous Story

Fost polițist din Brașov a urmărit și prins un hoț, în timpul liber. Furase din Profi. „Că ești polițist și în timpul liber, este un fapt confirmat încă o dată de colegul nostru”

Next Story

Al patrulea magazin Kaufland din Brașov se deschide pe fosta platformă industrială Fartec