Video Brașov. Au început lucrările la Sala Polivalentă. 10,000 de locuri. 70 de milioane de euro

Last Updated on noiembrie 7, 2022 Au început lucrările la Sala Polivalentă, anunță mytex.ro. O asociere de firme din Bistrița, Cluj și Brașov va construi Sala Polivalentă de pe locul fostului stadion Municipal.

Valoarea investiției este de 356,7 milioane de lei (aproximativ 70 de milioane de euro), din care cea mai mare parte este acoperită de CNI. Primăria va suporta 3,5% din cheltuieli.

Video Brașov. Au început lucrările la Sala Polivalentă. 10,000 de locuri. 70 de milioane de euro 1

Conform proiectului tehnic, sala polivalentă va avea o capacitate de 10.059 de locuri, în condițiile unei utilizări flexibile, și este destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale, cu respectarea normelor în domeniu, care să permită omologarea ei la standarde naționale și internaționale și care să asigure organizarea unei mari varietăți de competiții sportive.

În cadrul Sălii Polivalente se va realiza și o sală de încălzire, care este de asemenea dotată cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.152 locuri, rezultând un număr total de 11.211 locuri.

Construcția sălii polivalente va permite desfășurarea următoarelor activități:

– sporturi (arena principală și spații anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, floorball (hochei pe podea), box, atletism ușor (în sală), gimnastică, tir sportiv, haltere, scrimă, karate, judo, aikido și alte sporturi posibile datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe. Terenul de sport va avea un sistem de pardoseală din parchet, demontabil, multisport, agrementata FIBA – pentru practicarea sporturilor internaționale. Pentru competițiile de handbal, peste pardoseala din parchet se va instala o pardoseală demontabilă din PVC.

– evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiții internaționale de dans, congrese, simpozioane, vernisaje, adunări religioase, etc

(Video mytex.ro)

 

Advertisements
Previous Story

Raed Arafat: Anul acesta, la Brașov, se deschide baza aeriană pentru elicopterele SMURD

Next Story

Primarul Allen Coliban, aranjat politic, anunță că „Brașovul va fi împânzit de piste de biciclete, legând toate cartierele între ele”