Raed Arafat: Anul acesta, la Brașov, se deschide baza aeriană pentru elicopterele SMURD

Last Updated on noiembrie 7, 2022 Brașovul va avea parte de de o bază aeriană pentru elicopterele SMURD. Anunțul a fost făcut zilele trecute de șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

SMURD-ul este încă în curs de modernizare – anul ăsta mai deschidem o bază aeriană la Braşov, suntem întârziaţi pentru asigurarea zonei de parcare a elicopterelor, chiar şi temporar, până se finalizează la aeroportul din Braşov hangarul pentru SMURD – deci pornim anul ăsta în zona Braşov. Avem în zona Suceava un elicopter care este adus şi urmează să-l pornim anul viitor în zona Suceava. Asta ne aduce la 11 baze aeriene de salvare”, a spus Arafat, la Prima TV, citat de brasovtv.com

Raed Arafat: Anul acesta, la Brașov, se deschide baza aeriană pentru elicopterele SMURD 1

El a precizat că la aceste efective aeriene se vor adăuga două avioane noi care deja sunt în curs de finalizare în Statele Unite şi şi-a exprimat speranţa că în prima parte a anului viitor vor sosi în România.

Deja unul este vopsit complet, celălalt este pregătit medical (…) vor fi terapii intensive pe aripi, cum se spune, adică două locuri de terapie intensivă complet dotate şi care posibilitate de plămân artificial – nu vorbim de ventilator simplu, vorbim de plămân artificial, au posibilitatea de incubator, care permite transportul de nou-născuţi în stare critică – asta ne va duce la alt nivel, la care se adaugă elicopterele Black Hawk care urmează să ajungă – şase elicoptere pe situaţii de urgenţă şi un al şaptelea pe parte de ordine publică”, a mai spus Arafat.

Arafat a arătat că cele şase elicoptere pe situaţii de urgenţă au capacitatea să transporte câte patru pacienţi grav în elicopter, pe lângă alte activităţi, cum sunt căutarea, salvarea, stingerea incendiilor de pădure, transport personal.

Deci toate aceste lucruri sunt în vizor pentru următorul an – şi vasele de salvare maritimă, care au fost semnate şi au şi o componentă medicală pe ele – asta este iarăşi o premieră, avem posibilitatea dacă scoatem persoane hipotermice, să asigurăm managementul lor, resuscitarea lor, până să ajungem să le predăm echipelor terestre”, a afirmat Arafat.

Previous Story

Doi brașoveni, soț și soție, au dat cu capul de asfalt după ce au căzut de pe o trotinetă electrică

Next Story

Video Brașov. Au început lucrările la Sala Polivalentă. 10,000 de locuri. 70 de milioane de euro