Last Updated on martie 3, 2022 Un „scandal monstru”, cu urlete şi îmbrânceli, a avut loc marţi după amiază la mall-ul din Tractorul. Incidentul s-a încheiat cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt calificat” (2 fapte) şi „purtare abuzivă”.
„Din primele cercetări efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că două persoane de sex masculin, ce purtau mască de protecţie sanitară, ar fi încercat să sustragă din interiorul unei societăţi comerciale mai multe bunuri, trecând de casele de marcat fără a achita contravaloarea acestora.
Agenţii de securitate ai societăţii au interpelat persoanele imediat după zona caselor de marcat, între aceştia şi persoanele bănuite intervenind o stare conflictuală, la care au intervenit şi alte trei persoane, care se aflau în compania celor din urmă. Poliţiştii au procedat la identificarea tuturor participanţilor, fiind identificate persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, acestea fiind doi tineri, în vârstă de 18 ani şi 27 ani, ambii din judeţul Covasna.
Persoanele participante au fost conduse la sediul subunităţii de poliţie în vederea audierii, poliţiştii efectuând cercetări pentru a stabili cu exactitate starea de fapt, precum şi modalitatea de intervenţie a personalului de securitate”, au transmis reprezentanţii IPJ Braşov, potrivit bzb.ro.
Pe 1 martie, în jurul orei 17.50, dispeceratul IPJ Braşov a fost sesizat prin 112 cu privire la faptul că în mall-ul din Tractorul are loc o stare conflictuală între mai multe persoane.
Potrivit martorilor, care au şi filmat incidentul, a fost mai mult decât o ceartă, a fost un „scandal monstru”, cu urlete şi îmbrânceli. Iniţial, s-a crezut că protestul şi vociferările celor recalcitranţi ar fi pornit în momentul în care acestora li s-a interzis accesul în mall pentru că nu aveau „certificatul Covid”.
Vezi aici Video: