De astăzi, se deschid mai multe pârtii în Poiana Brașov

Last Updated on ianuarie 15, 2022 Mai multe pârtii din Poiana Brașov se deschid în acest weekend, după ce condițiile meteo din ultima perioadă au ajutat autoritățile să producă zăpadă artificială.

În partea superioară avem un strat de 50 cm de zăpadă bătută, în partea inferioară avem un strat de 30 cm, iar mâine deschidem pârtiile din partea inferioară, anume Drumul Roșu, Sulinar și partea de sub teleferic pe care se coboară înspre sulinar, ceea ce înseamnă că turiștii și brașovenii vor avea la dispoziție o mare parte din domeniul schiabil, cu o zăpadă foarte bună”, a transmis purtătorul de cuvânt al primăriei Brașov, Sorin Toarcea, citat de G4media.

De astăzi, se deschid mai multe pârtii în Poiana Brașov 1

La acest sfârşit de săptămână sunt așteptați în Poiana Braşov până la 5.000 de schiori, începători sau avansaţi.

Recomandarea autorităților este de a folosi trenul pentru a veni în stațiune, dar există și locuri de parcare, iar cei care vin cu mașina vor putea beneficia de transport gratuit până la telegondolă.

Recomandarea noastră este ca cei care vor să vină în Poiană să o facă cu trenul. Ceilalți au posibilitatea de a-și parca mașinile în parcarea multietajată din Poiana de Jos care are 400 de locuri, acolo vor găsi și automate pentru SkiPass, iar pe baza talonului de parcare vor avea transport gratuit din fața parcării până la baza pârtiei, la stația de telegondolă, asta însemnând că nu vor fi nevoiți să meargă cu skiurile prin Poiana Brașov până să ajungă la pârtii”, a completat Sorin Toarcea.

 

Advertisements
Previous Story

Valul 5 la Brașov cu 5 rată de infectare. Deja. Situația pe localități.

Next Story

(Video) Proiect uriaș lângă Predeal! Cum va arăta sensul giratoriu suspendat de pe DN1 pentru fluidizarea traficului!