Last Updated on septembrie 6, 2021 O persoană a murit și alte trei au fost transportate la spital în urma unui grav accident pe DN13 Brașov-Sighișoara.
Accidentul a avut loc la ieșirea din orașul Rupea către Sighișoara, în care au fost implicate două autovehicule, potrivit G4Media.
(Cristian B: Accident între Rupea și Fiser. Sunt blocate ambele sensuri)
În urma impactului au rezultat 4 victime, în cazul uneia dintre acestea, respectiv un bărbat, în vârstă de 49 ani (conducător auto), fiind declarat decesul de către cadrele medicale sosite la fața locului.
Celelalte victime primesc îngrijiri medicale la fața locului, anunță Realitatea Brașov.
Cel de-al doilea conducător auto a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind 0.