Last Updated on iunie 24, 2021 Brașovenii și turiștii sunt invitați la „Element Fest”, care are loc la finalul acestei săptămâni, în Sânpetru. Au voie să participe doar persoanele care sunt vaccinate, au test PCR negative sau test rapid negativ. Organizatorii anunţă că numărul maxim de participanţi este de 700 de persoane.
Organizatorii spun că acesta este „un festival 100% românesc, un festival dedicat familiei, locul unde natura, sportul, educaţia şi cultura se îmbină cu voia bună. Element Fest creează un spaţiu în care experienţele civice se conectează cu activităţile festivalului într-un cadru natural efervescent. Este o ediţie pilot, in care „dăm o cheie” acestui nou concept”, potrivit bzb.ro.
Activităţile pregătite sunt pentru toate vârstele, de la discuţii cu părintele Constantin Necula, cros, concurs de aeromodelism, până la concursuri de mâncat hotdogi, ateliere creative sau concerte live. Toate acestea au loc la Aerodromul Sânpetru, Şcoala Gimnazială şi Biserica Evanghelică din Sânpetru.
Festivalul este organizat de Asociaţia Creştem România Împreună, cu implicarea şi ajutorul voluntarilor şi are ca scop promovarea activităţilor culturale, sportive, creative şi de divertisment. Finanţarea este exclusiv din sponsorizări şi donaţii.
PROGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTELOR
Vineri, 25 iunie
– „Seară de Poveste” cu părintele Constantin Necula şi Irene Postolache, autoare de publicaţii pentru copii, invitată de Libris. Locaţie: Şcoala Gimnazială, Str. Căprioarei 2-3, Sânpetru, ora 18.00.
Sâmbătă, 26 iunie
– Crosul Lempeş – orele 10.00 – 12.30 (traseu de 5 km- dificultate uşoară/ medie cu pornire de la Aerodromul Sânpetru – Strada Aeroportului 1);
– Concurs Aeromodelism – orele 10.00 – 12.00;
– Concurs de mâncat Hot-Dogs – orele 13.00 – 14.00 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Muzică DJ Deane’s Pub + food and drinks – începând cu ora 13.00;
– Club de karting şi concurs pentru copii – orele 13.00 – 14.00 – Locaţie: Şcoala Gimnazială Str. Căprioarei 2-3 Sânpetru;
– Tirul cu arcul – începând cu ora 14.00 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Re-Creativ Braşov – Ateliere creative pentru copii – începând cu ora 14.00- Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Show Ţigănesc – orele 14.00 – 15.00;
– Formaţia NOD ‘N’ PAPURA, live music – ora: 17.00 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Concert Bluescore – orele 19.00-21.00 – Biserica Evanghelică – Strada Republicii nr. 643 Sânpetru Braşov/ intrare 35 lei;
– Cinema în aer liber (Le tout nouveau testament) – ora: 21.30 – 23.00- Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru.
Duminică, 27 iunie
– Expoziţie – Avioane la sol – orele 12.00-14.30 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Concurs de mâncat Hot-Dogs (Deanes Irish Pub & Grill)– orele 13.00 – 14.00 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Village QUEST, Activităţi pentru familie – orele 13.00 – 14.00 – Locaţie: Str. Căprioarei 2-3 Sânpetru (Traseu: 3 km. Punct de plecare: Şcoala Gimnazială Sânpetru);
– Muzică DJ / Deane’s Pub – începând cu ora 12.00 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Demonstraţie parapantişti – orele 16.30 – 18.00 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Concert Mihai Nedea, Rock and Blues – orele 16.00 – 17.00 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Alexu and the Voices Inside band Concert Live – orele 17.30-18.30 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Trupa Soundbox, Live Cover – orele 19.00-20.00 – Locaţie: Aerodrom: Strada Aeroportului 1, Sânpetru;
– Food and drinks: Deanes Irish Pub & Grill, La Ceaun, La Mati.