Last Updated on mai 8, 2021 Scandalul dintre Primăria Brașov și compania P&P face ca în aceste zile parcarea să fie gratuită în următoarele zile. Primarul a anunțat că nu se vor da amenzi după ce P&P a anulat serviciul de plată prin sms.
Allen Coliban: „❗️Se pare că în urma notificării legate de rezilierea contractului, P&P a suspendat plata părcărilor prin SMS, deși acest serviciu trebuie predat Primăriei.
Vă asigurăm că până la remedierea situației nu se vor da amenzi pentru parcarea pe aceste locuri.
Avem rugămintea să nu parcați pe locurile pentru persoanele cu dizabilități sau pe cele pentru mașinile electrice.
Nu ne lăsăm intimidați și mergem mai departe!”
Primarul a oferit și câteva explicații după ce contractul cu P&P a fost reziliat.
Allen Coliban: „În urma rezilierii contractului pentru parcările publice încheiat de fosta administrație cu firma P&P s-au născut multe întrebări. Voi răspunde aici la 5 cele mai frecvente dintre ele. Rugămintea mea este să le citiți răspunsurile și să informați la rândul vostru prietenii, vecinii și cei pe care îi auziți cu întrebări similare.
❓Ce se întâmplă cu abonamentele deja plătite?
Ele rămân valabile și își produc efectele, adică parcările plătite sunt ale dumneavoastră până la expirarea abonamentelor.
❓Trebuie să venim la primărie să preschimbăm abonamentele?
Nu trebuie să faceți niciun demers în legătură cu abonamentele deja plătite, totul va intra în gestiunea Primăriei ca urmare a predării gestiunii de către P&P.
❓În administrarea cui sunt acum parcările?
În următoare zile vor intra practic în administrarea primăriei.
❓Unde se duc de acum înainte banii mei?
Dacă până acum o parte mare din bani ajungeau în conturile P&P, de acum înainte toți banii ajung la bugetul local.
❓Parcările rămân cu plată?
Da, parcările rămân cu plată. Vom începe procedurile legale pentru a avea un interval de tarifare de la 08.00-20.00 și de Luni până Sâmbătă.
📣În următoarele zile Primăria va prelua toată gestiunea și operaționalizarea parcărilor din fostul contract cu P&P. Pe măsură ce avansăm cu demersurile, vă vom ține la curent și vă vom informa transparent și eficient, astfel încât dumneavoastră să nu fiți nevoiți să depuneți vreun efort”.